Prea puțin mei pentru o colivie atât de mare

Sunt tot mai prezente speculațiile în ceea ce privește posibila dispariție a sistemului de raţionalizare a alimentelor. Cu o speranţă temătoare, unii ne asigură că începând din 2010 cota de sare și zahăr va fi deja istorie și că urmează liberalizarea acestora. Eu însămi m-am născut după o carte despre raţionalizare, unde fiecare gram pe care vroiam să îl bag în gură era scris. Dacă aş fi crescut doar cu porțiile pe care ni le dădeau, aș fi avut un corp mult mai hodorogit decât acum. Din fericire, în viață ai parte de mai multe opțiuni decât grila băcanului cu care, în fiecare lună, decupează raţiile infime pe care le luăm.

Un simplu calcul mă face să cred că, dacă cele 66 de milioane de livre de orez distribuite pe lună, prin raţie, ar fi pe piața liberă, prețurile ar scădea. Atunci ai putea să decizi dacă, în loc de cereale, ai vrea să cumperi cartofi sau legume și nimeni nu ar exclama “voi lua tot ce ei îmi dau acasă, decât să las să stea degeaba în magazin”.  În plus, nu ar mai exista sentimentul că ei ne-ar da ceva, dar, mai ales, nu ar mai fi acel sentiment de vină care ne ține să nu protestăm sau să criticăm pe cei ce garantează pentru aceste rații mici. Piața rației trebuie să existe pentru cei care suferă de un impediment fizic sau psihic sau pentru cei care nu muncesc. Pe scurt, trebuie să ajungă la acele persoane care au nevoie de siguranță socială ca să supraviețuiască.

Deși ideea pare simplu de prezentat, problema implementării este că salarizarea continuă să fie ajustată pentru tipurile de mâncare subvenționate din “manual”, acestea neavând legatură cu preţurile libere. Dacă spui unei familii cubaneze că, începând de mâine, nu vor mai primi acele cantități limitate de o calitate îndoielnică, aşa cum primesc de obicei de la magazinul de produse raționalizate, ar fi ca și cum le-ai tăia creanga de sub picioare. Raţiile, pe lângă faptul că sunt restricționate, sunt greu de eliminat deoarece poți scăpa de ele doar dacă deschizi portița de la colivie. Așadar, veștile pe care noi le așteptam nu sunt legate de sfârșitul perioadei raţiilor, ci mai degrabă sistarea handicapului economic care ne obligă faţă de el, expirarea unei relații paternaliste, care ne ţine ca nişte porumbei, dependenți și… înfometați. (traducere de Ana Maria Rusu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s