Daţi vina pe victimă

După orice atac, apar necontrolat bănuieli la adresa victimei în legătură cu ceea ce tocmai s-a întâmplat. În cazul în care o femeie este răpită, imediat apar şi explicaţiile: fusta prea scurtă a acesteia, purtată nonşalant pe străzi, era menită să atragă şi să provoace ceea ce tocmai i s-a întâmplat. În cazul unui jaf, nu puţini sunt cei care se grăbesc să afirme că poşeta lucioasă sau cerceii strălucitori au stârnit lăcomia răufăcătorului. În cazul unei persoane care s-a dovedit a fi o victimă a unei represiuni politice, nimeni nu ar sări în apărarea inculpatului, motivul fiind, desigur, imprudenţa acestuia în neevitarea unor astfel de măsuri drastice aplicate împotriva lui. În faţa unei astfel de abordări, victima se simte de două ori agresată.

Sutele de priviri aruncate asupra noastră în timp ce eu şi Orlando eram forţaţi să intrăm în maşină, mai mult ca sigur, ar fi refuzat să depună mărturie, aşa că cei care asistau pasiv la cele petrecute luau astfel, în mod nemijlocit, partea criminalilor.

Doctorul care refuză să identifice un act de agresiune psihologică la nivelul pacienţilor săi, atenţionat în mod explicit ca în acest “caz” să nu elibereze niciun document care să ne certifice leziunile, nu numai că încalcă jurământul hipocratic ba, mai mult, ia partea vătămătorului. Pentru toţi cei care, înainte de orice sentiument de milă pentru persoana atacată, declară că ar fi trebuit mai multe vânătăi, şi chiar fracturi, nu numai că devin evaluatori ai durerii dar se complac în a-i sugere agresorului: “Trebuie să-i înveţi minte, să laşi mai multe urme, să fii neîndurător”.

Nu există nici măcar o excepţie printre cei hotărâţi să declare că victima şi-a provocat singură leziunile, cu atât mai puţin în rândul celor care, de la distanţă de mile depărtare, refuză să audă strigătele de durere şi să asiste la agresiuni, publicând cele întâmplate plini de ignoranţă, sub influenţa unei alte ideologii, unui alt guvern. Ei fac parte dintre aceiaşi sceptici de servicu care au crezut că UMPA[1] era o tabără utilă ce combina pregătirea militară cu munca la fermă. Cei care continuă să creadă că executarea  celor trei persoane[2] a fost justificată în vederea protejării socialismului şi că cineva merită să fie lovit atunci când acţionează neconform doctrinei oficiale, vor continua să facă parte dintre cei  care au crezut conţinutul scrisorilor care le cereau acest lucru. Cei care care vor consimţi la nesfârşit violenţa nu se vor lăsa convinşi de nicio dovadă, nici măcar de iniţialele R.I.P. de pe bucăţile albe de marmură. Pentru ei, victima este cauza, iar agresorul este ireductibil executantul dreptăţii, obligat de circumstanţele date să ia măsurile necesare de corectare a deviaţilor noastre.

Scurt raport medical

Mă recuperez în urma agresiunilor pshice la care am fost supusă odată cu răpirea de vinerea trecută. Vânătăile încep să dispară, însă ceea ce mă chinuie cel mai tare este o înţepătură pe care încă o mai resimt în zona lombară din cauza căreia sunt nevoită să folosesc o cârjă. Noaptea trecută am fost la clinică  şi am fost tratată împotriva durerii şi a inflamaţiilor. Acum sănătatea puternică şi vârsta tânără nu îmi mai sunt de niciun folos. Din fericire, lovitura pe care mi-au aplicat-o în zona capului în momentul în care m-au forţat să intru în maşină nu mi-a afectat vederea, numai osul obrazului şi sprânceana. Sper să îmi revin în câteva zile.

Mulţumesc familiei şi prietenilor care şi-au artătat afecţiunea şi interesul faţă de mine în aceste momente de cumpănă, fapt ce mă ajută să mă recuperez repede, în special la nivel psihic. Orlando şi claudia sunt încă în stare de şoc, însă sunt extrem de puternici şi sunt sigură că vor trece cu bine peste aceste momente. Am început deja să zâmbim din nou: cel mai bun medicament împotriva oricărui necaz. Principala terapie pentru mine rămâne acest blog şi sutele de teme ce aşteaptă să fie abordate. (traducere de Robert Sabotici)

(Nota editorului: post dictat prin telefon).


[1] Nota traducătorului.

UMPA = Unităţile Militare de Producţie a Ajutorului. Laboratoare de forţă stabilite în Cuba în 1965 sub sloganul reabilitării ideologice. Printre deţinuţi se găseau o serie diversă de „elemente anti-sociale”, printre care homosexuali sau diverşi lideri religioşi.

[2] În data de 2 aprilie 2003, un grup de cubanezi a deturnat un bac care transporta în jur de 50 de persoane, plănuind să-l vândă în SUA. La doar o săptămână distanţă, Lorenzo Capello, Barbaro Sevilla şi Jorge Martinez au fost executaţi pentru „grave acte de terorism”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s