Atunci când plouă

Soarele nu s-a arătat toată ziua iar aversele ne forţează continuu să rămânem închişi în casă. Cineva ar putea crede că este vorba despre viaţa într-o zonă cu climat tropical şi că, pe lângă îmbrăcămintea uşoară, purtăm permanent după noi nişte umbrele. Nu este deloc aşa. Scurgerile prin tavan sunt un lucru obişnuit, în special în cazul construcţiilor ridicate în ultimii 50 de ani; case, birouri, şcoli, spitale şi chiar magazine suferă nenumărate pierderi din cauza acestui lucru. Prăbuşirile clădirilor, tipice acum peisajului urban de aici, nu sunt sub nicio formă rezultatul unui bombardament imperialist, ci mai degrabă calităţii îndoilnice cu care au fost contruite atâtea clădiri, total nerezistente la apă.

“Nu m-am putut duce pentru că ploua” este cea mai des invocată scuză în această perioadă a anului. Întârzierile la slujbă, ba chiar şi amânările întâlnirilor dintre îndrăgostiţi, toate, sunt larg acceptate la nivel social, cu condiţia ca motivul invocat să fie legat de convingătoarele condiţii nefavorabile ale vremii.  Însă aceasta nu este chiar de fiecare dată doar o scuză, dat fiind faptul că multe dintre canalele de pe strada noastră sunt masiv înfundate cu vegetaţie, iar riscul de a cădea într-o groapă plină cu apă este foarte mare.

În filmele străine, deseori vedem scene cu mulţimi aflate în ploaie. Suntem impresionaţi de numărul imens de umbrele care umple deseori o stradă întreagă iar, când e cazul, un stadion întreg. Nu de puţine ori comparăm aceste scene cu cele prezente la noi, de fiecare dată când are loc o rupere de nori: pungi de plastic folosite pentru protecţie, încercând să ne acoperim capul cu ziarele bunicii sau cu bucăţi de carton; cei mai în vârstă aşteaptă de obice în balcoane sau în staţii de autobuz adunaţi în mici grupuri. Plăcerea e resimţită de obicei de cei mai tineri, care deseori aleg să înfrunte ploaia, alergând în toate direcţiile, udându-se până la piele şi folosindu-se de primul obiect la îndemână – un cofraj sau un cauciuc vechi – pentru a face surfing, agăţându-se de bare sau de caminoanele care trec.

Deseori ne întrebăm când oare vom avea şi noi o pelerină de ploaie – una fără găuri şi potrivită, dacă se poate, ca mărime – dorinţă ce pare încă un vis pentru mulţi dintre noi, cei care încă mai speră ca oraşul să nu se prăbuşească în urma unui simplu duş tropical căzut din cer. (traducere de Robert Sabotici)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s