Curtea Karinei nu este nici particulară, nici specială

Lupul cel rău sau Baubau purtau un alt nume în copilăria mea: Reforma Urbană. Crescută într-o casă pentru care părinţii mei nu aveau acte, când suna cineva la uşă fugeam tresărind gândindu-ne că ar putea fi un inspector al locuinţelor. Am învăţat să privesc  prin obloane înainte de a deschide, un obicei pe care încă îl practic, pentru a-i evita pe cei care dădeau târcoale cu portofolii şi ne avertizau asupra fragilităţii legale a locuinţei noastre. Instituţia pe care ei o reprezentau era mai temută în casa fără acte decât însăşi poliţia. Numeroase confiscări, sigilii lipite de uşi, evacuări şi amenzi, făceau ca drăguţilor din Centrul Havanei  să le tremure mandibulele când auzeau vorbindu-se de Institutul Locuinţelor.

Zilele acestea mă bântuie din nou aceasta fantasmă a copilăriei mele, legată de întâmplarea petrecută împrejurul curţii prietenei mele Karina Gálvez. Economistă şi profesoară universitară, această femeie plăcută  a făcut parte din sfatul editorial al revistei Vitral , şi acum reprezintă pilonul esenţial al portalului Convivencia. Aceasta, într-o societate în care cenzura şi oportunismul cresc – peste tot – ca iarba marabú, se poate interpreta ca fiind o greşeală majoră din partea Karinei. Mai mult de atât, întotdeauna a crezut că locuinţa părinţilor săi, unde s-a născut şi a trăit mai bine de patruzeci de ani, era o proprietate de familie, la fel cum spune şi titlul păstrat în al doilea sertar al dulapului ei. Pe principiul construirii în propria curte, aceasta ar trebui să fie o decizie atât de personală precum cea de a-ţi lăsa unghiile să crească, ea a ridicat un ranchón fără pereţi la care toţi prietenii au contribuit cu ceva. Puţin câte puţin, acela s-a transformat într-un loc pentru dezbateri, epicentrul reflecţiei şi locul de pelerinaj pentru artiştii şi liber cugetătorii din Pinar del Río.

Până şi pastorul Ciro González a venit să binecuvânteze Fecioara Generozităţii care prezida acel spaţiu îngust. Îmi amintesc că Ronaldo şi eu căutam un lucrător de ceramică care a gravat steagul şi scutul cubanezilor pentru celebrul altar în deja celebra “curte a Karinei”. Au început apoi încăierările legale, inspectorii de la Reforma Urbană cu ameninţările de dărâmare forţată şi expropriere. Părea că totul se va încheia cu o penalizare în bani – în cel mai rău dintre cazuri – cu distrugerea a ceea ce se construise. Dar celor care nu au ştiut să construiască le face o mare plăcere să confişte, să şteargă realizările altora, să sechestreze ceea ce ei înşişi nu au creat. La modul ca ieri, marţi, a sosit o brigadă la casa prietenei mele şi a înştiinţat-o în privinţa curţii ei că nu-i aparţine, şi că este de fapt proprietatea firmei statului Cimex care se învecinează cu casa. Cu o viteză rareori văzută în aceste părţi, au ridicat o barieră de metal care în noaptea aceea s-a transformat într-un zid de cărămizi.

Karina – cu abilitatea ei de a râde indiferent ce s-ar întâmpla – mi-a spus că au pictat peste zidul urât o pereche de cocoşi coloraţi care anunţau răsăritul. Pe partea cealaltă, terenul care i-a aparţinut dintotdeauna este acum folosit de alţii. Într-o zi îl va recupera, o ştiu, pentru că nici Reforma Urbana, nici poliţia politică, nici brigade de răspuns rapid care s-au postat afară nu vor putea să împiedice faptul că spunem şi simţim că aceea este curtea Karinei. (traducere de Cristina Stoian)

*Nota traducătorului: Titlul face trimitere la un cântec destinat copiilor ‘El patio de mi casa es particular’ înţelegând prin particular atât posesia cât şi însuşirea de a fi special, deosebit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s