Reducând un blogger la tăcere

Acum câţiva ani în urmă am citit un studiu realizat de Organizaţia Internaţională a Muncii aparţinând ONU, în care profesia de jurnalist era clasată pe locul doi în topul celor mai riscante meserii, fiind depăşită doar de cea de pilot de teste. Nu ştiu dacă investigaţia includea şi vânătorii de crocodili sau bodyguarzii, dar studiul a fost realizat în anii ’90, când nu existau bloggeri, ca acum.

A fi jurnalist în Cuba nu impune riscurile întâmpinate de profesioniştii din presa din alte ţări. Aici nu sunt împuşcaţi sau răpiţi redactorii, în schimb, profesia este otrăvită. De ce să elimini fizic un individ care scrie adevăruri deranjante dacă poţi să le anulezi cu stiloul roşu al cenzurii? De ce să îi omori dacă ai toate instrumentele să-i îmblânzeşti? Morţile profesionale nu afectează statisticile în cazul frustrării celor care –asemenea mie – într-o zi şi-au legat destinul de informaţie. Cel de pe acastă insulă care decide să se dedice ştirilor ştie că toată media este în mâna puterii, sau cum vreţi să-i spuneţi: Statul, Partidul Unic, Liderul Absolut. El ştie că va trebui să spună ce este convenabil şi necesar, şi că nu va fi suficient să apalude, dacă nu o face cu devotament, cu un mare entuziasm. În aceste cazuri, riscurile sunt uriaşe pentru propria conştiinţă.

De mai bine de douăzeci de ani a existat pe Insula noastră un nou tip de reporter. Adjectivul „independent” îi diferenţiază de cei care sunt oficiali. Ei întâmpină alte riscuri, se bucură de alte oportunităţi. După cum vă puteţi imagina, mulţi dintre ei nu au urmat cursurile unei universităţi, dar au învăţat să relateze ceea ce presa de Partid ascunde, devenind specialişti în denunţări, cultivând latura întunecată a istoriei. În primăvara anului 2003 tot ceea ce părea periculos şi riscant s-a tranformat în represiune. Mulţi dintre ei au fost băgaţi la închisoare, cu pedepse de zece, cincisprezece douăzeci de ani. Majoritatea lor este încă în spatele gratiilor.

Noi, bloggerii, am apărut mai târziu, asta şi pentru că tehnologia a venit mai încet la noi. Îndrăznesc să spun că autorităţile nu şi-au imaginat că cetăţenii vor apela la o resursă globală pentru a se exprima. Guvernul controlează camerele de filmat ale televiziunii, microfoanele postului de radio, paginile revistelor şi periodicelor localizate pe teritoriul Insulei, dar aici sus, departe de raza lor de acţiune, o reţea satelit –demonizată dar esenţială –oferă celor care doresc asta, oportunitatea să-şi „atârne” opiniile în forme practic nelimitate.

Le-a luat ceva timp, dar încep să înţeleagă. După cum ştiţi, pentru a reduce la tăcere un blogger nu poţi folosi aceleaşi metodec care funcţionează pentru a reduce la tăcere atât de mulţi jurnalişti. Nimeni nu-i poate concedia pe impertinenţii de pe web dintr-o redacţie a unui cotidian, nici să le promită o săptămână în Varadero* sau să le ofere o maşină Lada drept compensaţie, cu atât mai puţin să-i ademenească cu o excursie în Europa de Est. Pentru a opri un blogger trebuie să-l elimini sau să-l intimidezi şi această ecuaţie a început să fie înţeleasă de către Stat, Partid… General. (traducere de George Matu)

Nota traducătorului:

* Varadero –este un oraş turistic din provincia Matanzas din Cuba, fiind în acelaşi timp una dintre cele mai mari zone turistice din Caraibe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s