Problema noastră cea de toate zilele

Ies afară îmbrăcată cu mai multe pulovere şi având o eşarfă foarte veche înfăşurată în jurul gâtului. Misiunea este una scurtă, dar pe temperaturi atât de mici, fiecare pas pe care îl fac este un sacrificiu uriaş. Oamenii de lângă mine  merg pe stradă la fel de bine „deghizaţi”, şi văd pe cineva care pare a avea înfăşurat în jurul umerilor chiar o pătură. Deşi în scurta călătorie de acasă până la brutărie nu văd pe nimeni purtând un palton frumos, observ cum creativitatea populară nu scade atunci când temperatura din termometre coboară. Hainele de ploaie din era sovietică, cu nasturii lor enormi şi culorile lor de-acum şterse, au fost scuturate de praf. Alţii, cei care nu au nici măcar ceva cu care să se acopere, au rămas pur şi simplu acasă.

Merg într-un loc unde se vinde pâine în afara pieţei raţionalizate, iar o baghetă costă cât salariul pe o zi. În mod curios, mulţi dintre cei pe care i-am văzut pe stradă, cu costumele lor ciudate şi improvizate se îndreaptă în aceeaşi direcţie ca şi mine. În timp ce ne apropiem, pot să confirm că toţi merg după puţina mâncare ce ne-a ţinut în suspans timp de mai multe săptămâni. La câţiva paşi de locul cu pricina, cineva din faţa noastră lansează strigătul, „Nu mai este!”, aruncând o adevărată găleată cu apă rece asupra noastră. Mă întorc înapoi acasă. Mâine va fi o nouă zi fără mic dejung.

Sosirea acestor vânturi dinspre nord a coincis nu numai cu dispariţia pâinii, dar şi cu „fuga” laptelui. Ca şi cum iarna ar fi atacat cuptoarele şi ar fi îngheţat ugerele vacilor. Cu toate că la TV se anunţă că ţintele de producţie pentru preţiosul lapte au fost depăşite, ei sunt contrazişi în fiecare dimineaţă de ceaşca solitară de cafea sau ceaiul fără gust. Acestea sunt vremuri în care trebuie să te trezeşti brusc, fără să priveşti spre masă, să le spui copiiilor să nu pună întrebări,  să laşi la o parte munca, blogul, prietenii şi să te dedici cu totul procurării unei bucăţi de pânie şi a unui pahar de lapte; Vremuri în care trebuie să ne târâm printre praful penuriei şi al cozilor, şi asta pentru că, pentru a rupe acest cerc vrednic de dispreţ şi a zbura, avem nevoie –mai mult decât de aripi –de combustibilul hranei. (traducere de George Matu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s