Vreau să ţip

Viaţa nu se întoarce niciodată la normal, nu se întoarce niciodată la acele timpuri înainte ca tragedia să se fi întâmplat – iluzii – perioadă pe care o invocăm ca fiind una calmă. Mi-am deschis calendarul, încercând să-mi rezum viaţa, blogul, mesajele de pe Twitter…dar nu am putut spune nimic. Ultimele zile au fost prea intense. Figura lui Reina Tamayo, umbrele din faţa morgii unde şi-a îmbrăcat şi şi-a pregătit fiul pentru cea mai lungă călătorie a lui, este singurul lucru din mintea mea. Apoi imaginea acelei zile de miercuri: arestările, bătăile, violenţele, o celulă cu miros de urină unde m-am întâlnit cu Eugenio Leal şi Ricardo Santiago care îşi cereau drepturile. Restul zilei am continuat să mă comport ca un manechin, privind fără să văd, scriind furios.

Nu pot să scriu nici măcar un rând coerent fără cuvinte tremurătoare. Vreau să ţip dar 24 februarie m-a lăsat fără glas. (traducere de Andrei Vlăducu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s