Pe coridorul celor condamnaţi să rămână

Doamna ridică ştampila şi o apropie de foaia de hârtie; în cele din urmă o lasă pe margine fără a fi ştampilat permisul tău de plecare. „Nu aveţi voie să călătoriţi”, spune ea, şi întregul birou aude fraza ce te condamnă să rămâi închis pe această Insulă. La alte mese, aplicanţii privesc în jos pentru a evita ochii tăi privind în ai lor, căutând solidaritate. Soldaţii care trec pe lângă tine te privesc de sus, cu aerul celor care se gândesc că „Trebuie să fi făcut ea ceva, de nu îi este permis să plece”.

Până în ultimul minut sperai că poate arhivele Ministerului de Interne nu sunt prea bine organizate şi că trecutul tău de nonconformism nu va ieşi la lumină. Ţi-ai imaginat adesea că o secretară va merge după pizza exact în momentul în care îţi verific[ dosarul, iar chiorăitul maţelor o va face să-l pună, cât mai rapid, în teancul celor aprobate. Cunoşti prea bine efectul pe care brânza topită şi sosul de roşii îl pot avea asupra unei funcţionare ce se uită la ceas la ora trei după-amiaza.

Dar opţiunea neglijenţei statului nu funcţionează de data aceasta. Ţi-au descoperit cazul din clipa în care ai prezentat primele documente pentru o călătorie spre sud. Un şef cu rangul de locotenent-colonel trebuie să fi zâmbit când a văzut că eşti în cele din urmă, la mâna lui. După ce ai crezut că poţi acţiona ca un om liber, exprimându-ţi gândurile cu voce tare şi publicând articole fără pseudonime, ai ajuns la punctul în care vei simţi toate zidurile, toate gratiile, toate lacătele.

Nu ai cazier, nu ai fost niciodată găsită vinovată de un tribunal, iar cele mai frecvente ofense ale tale sunt date de cumpărarea de lapte şi brânză de pe piaţa neagră. Cu toate acestea tocmai ţi-a fost confirmat faptul că trebuie să suporţi o pedeapsă. Sentinţa ta este să rămăi în spatele gratiilor acestui arhipelag, închis de această fâşie de mare, pe care unii, în naivitatea lor, o consideră un pod şi nu un şant de apărare de netrecut, aşa cum este în realitate. Nimeni nu te va lăsa afară; şi asta pentru că eşti un prizonier cu un număr lipit pe spate, chiar dacă tu crezi că porţi bluza pe care ai scos-o de dimineaţă din şifonier. Eşti în carcera „pelerinilor imobilizaţi”, în celula celor forţaţi să rămână.

Prin fereastră, o voce te ceartă pentru că nu ai tăcut, nu te-ai prefăcut un pic…nu ai purtat masca pentru a putea călători. Nu vei vedea lumina până când întreaga închisoare nu va fi demolată. (traducere George Matu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s