Calea tăcerii*

A intra pe scenă şi a vorbi cu reţineri este o practică obligatorie pentru anumiţi artişti importanţi, care încă trăiesc în Cuba. Ocazional ne oferă câte o frază condimentată cu disidenţă, care, deşi nu îşi va găsi ecoul în ziarele naţionale,  va fi publicată de ziarele străine. Cu un picior înauntrul şi altul în afara insulei, trebuie să fie dificil să treci de la a vorbi răspicat, la şoapte. Şederile lungi peste graniţă au devenit astfel un catalizator de opinii pentru câţiva reprezentanţi ai culturii noastre. Evident, interacţiunea cu alte realităţi- cu realizările şi problemele lor- a făcut ca sloganurile triumfale să sune foarte  distante, în timp ce intoleranţa din propria curte din spate devine de nesuportat.

Ultimul interviu al lui Pablo Milanés * -publicat în Spania sub titlul „Vreau cât mai curând schimbări în Cuba”- arată, pe de o parte, reţinerea cu care el evită să ardă podurile reîntoarcerii, iar pe de altă parte îndrăzneala cuiva îngrijorat de ceea ce se întâmplă în ţara sa. Există, fără dubii, un risc enorm în a-i numi pe cei care ne guvernează „reacţionari ai propriilor idei”; aceştia sunt oamenii care au cenzurat foarte mulţi scriitori, muzicieni şi actori chiar şi pentru mai puţin de atât. Autorul melodiei Yolanda merge pe o muchie de cuţit pe care alţii au fost sfâşiaţi.Ceea ce-l protejează însă în această acţiune sunt reputaţia sa internaţională şi simpatia oamenilor din fiecare loc şi generaţie. Un compozitor-cântăreţ de cartier, necunoscut, ar fi plătit scump… dar ei au nevoie de Pablo.

Emigraţia a marcat într-un mod prea puternic nivelul artistic de pe scenele noastre. Nu doar colegii mei de la universitate şi vecinii de-o seamă cu mine au plecat în masă, ci şi cultura Cubaneză are în afara graniţelor un procent importnat din figurile reprezentative- unii ar spune chiar o majoritate-. A pierde acum această voce puternică ar însemna să admitem că cei care au compus muzica de fundal ce acompania construirea utopiei au încetat să mai creadă în ea. Aşa că nici un website al unei instituţii oficiale nu va publica o critică agresivă şi ameninţătoare împotriva francheţei persoanei intervievate. Nici nu vor informa consulatul din Madrid că el nu mai este bine venit în ţara sa, nici nu îl vor acuza de faptul că vorbeşte în cuvintele unui „partizan al Americii”. Nici una dintre aceste strategii stigmatizante nu vor fi folosite împotriva lui Pablo, dar în discuţiile informale din minister şi în cercurile închise ale puterii el nu va fi iertat pentru faptul că s-a purtat ca un om liber.(traducere de George Matu)

Notele traducătorului:

*Titlul acestui post este inspirat din titlul unei melodii ale lui Pablo Milanés.

* Pablo Milanés – este un cântăreţ- compozitor şi chitarist din Cuba. Este considerat unul dintre fondatorii curentului „nueva trova”, alături de Silvio Rodriguez şi Noel Nicola. Acest nou curent combină muzica tradiţională cubaneză cu versuri ce abordează adesea teme politice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s