DHL sau cum să ajuţi cenzura

În urmă cu câţiva ani am mers la biroul DHL din Miramar pentru a trimite câteva filme de familie unor prieteni din Spania. Funcţionara s-a uitat la mine de parcă aş fi încercat să trimit o moleculă de oxigen într-o altă galaxie. Fără măcar să atingă casetele Mini Dv, mi-a spus că sucursala Havana acceptă doar casete VHS. Am crezut că este o problemă de mărime, dar explicaţia pe care mi-a dat-o a fost şi mai surprinzătoare: „ Aparatura noastră folosită pentru a vedea conţinutul casetelor nu citeşte decât casete mari”. Când am încercat să insist, femeia bănuia că în loc de faţa zâmbitoare a fiului meu, voiam să trimit „propagandă inamică” peste graniţă.

Frustrată, m-am întors acasă- unde nu am primit niciodată o corespondenţă regulată- şi a trecut ceva timp până să am nevoie din nou de serviciile acestei companii germane. Înfruntându-mă cu imposibilitatea de a călători în Chile pentru a-mi prezenta cartea, Cuba Libre, cu câteva zile în urmă, editorul mi-a trimis 10 exemplare, într-un singur pachet, marcat „express”. Atât  numeroasele mele telefoane la biroul din intersecţia străzii 1 cu Calle 26, cât şi prezenţa mea fizică acolo nu i-au ajutat să-mi livreze ceea ce îmi aparţine. „Pachetul dumneavoastră a fost confiscat”, mi-au spus în dimineaţa asta, deşi în realitate ar trebui să fie mai sinceri şi să mărturisească „Pachetul dumneavoastră a fost furat”. Deşi acestea sunt aceleaşi texte care, fără a apela la violenţă verbală, sunt publicate pe internet de 3 ani, cenzorul vamal le-a tratat de parcă erau manuale despre cum se fabrică cocktailurile Molotov.

Acum, când pe prima pagină a celor mai importante ziare din lume este anunţat sfârşitul înţelegerii secrete dintre Google şi cenzura chineză, companiile străine localizate în Cuba continuă să se supună filtrelor ideologice impuse de guvern. Cu aerul său de eficienţă, cu tradiţia sa de rapiditate, şi frazele sale precum „Coletul tău este sub privirile noastre”, DHL a acceptat să aplice un filtru politic clienţilor săi. Refuzul de a face asta le-ar aduce expulzarea din ţară şi pierderile materiale care ar decurge de aici, aşa că preferă să ignore păstrarea caracterului secret al corespondenţei şi privesc în altă direcţie atunci când cineva le cere ceea ce îi aparţine. Culorile roşu şi galben ale identităţii lor corporatiste nu mi-au părut niciodată prea stridente. Privindu-le astăzi simt că în loc de viteză şi eficienţă ele reprezintă un avertisment: „Nici măcar cu noi corespondenţa ta nu este în siguranţă!” (traducere de George Matu).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s