Stigmatul prosperităţii

Pentru cubanezii din generaţia mea, idea năzuinţei succesului a justificat apariţia unei modificări ideologice teribile, nu numai în cazul în care un individ încercă să fie altfel decât mediocru pe plan personal, dar chiar şi profesional sau economic. Am fost crescuţi pentru a fi umili şi cu norma impusă că dacă vreodată am primi recunoaştere publică, ar fi necesar să subliniem că fără ajutorul tovarăşilor din jurul nostru ne-ar fi fost imposibil să obţinem un asemenea rezultat. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu simpla deţinere a unui obiect, cu delectarea în confort sau cu ambiţia “nesănătoasă” a prosperităţii.

Dorinţa de a fi competitiv a fost pedepsită cu etichete foarte greu de eliminat din dosarele noastre, acuzaţii ca autosuficient sau îngâmfat. Succesul trebuie – sau pare a fi – comun, fructul muncii tuturor, sub direcţionarea înţeleaptă a partidului. Şi aşa am învăţat că respectul de sine trebuie să fie ascuns, iar entuziasmul antreprenorial reţinut. Mediocritatea a făcut un masacru în această societate care a ajuns să taie aripile celor mai cutezători promovând conformismul. Acele vremuri implicau tăinuirea proprietăţilor materiale, pentru a arăta că noi eram copiii proletariatului altruist şi pentru a afirma că detestăm burghezia.

Unii mimau însuşirea egalitarismului, chiar când în realitate acumulau privilegii şi strângeau averi repetând totuşi în discursurile lor apeluri la austeritate. Ei au reafirmat în autobiografiile lor că provin din familii sărace şi că principala lor aspiraţie este să slujească patria mamă. Cu timpul, colegii lor au descoperit că, ascunsă în spatele imaginii de ascet, se regăsea cea de delapidator sau cea de strângător compulsiv de bunuri materiale. Chiar şi în ziua de azi, masca frugalităţii le acoperă chipurile pe când stomacul lor umflat spune o poveste complet diferită.(traducere de Laura Dănescu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s