Celălalt interviu

Nu îmi face plăcere să trec prin viaţa apărându-mă de atacuri, probabil pentru că mi-am petrecut mare parte din ea ca ţintă a criticilor. Am învăţat şi că uneori e mai bine să înghiţi insultă şi să mergi mai departe pentru că denigrarea îl mânjeşte mai degrabă pe cel care o lansează decât pe victimă. Totul are însă o limită. Altul este cazul în care îmi sunt puse în gura cuvinte pe care nu le-am spus, cum s-a întâmplat cu interviul publicat de Salim Lamrani în Rebelión. La începutul lecturii nu am observat distorsiuni majore dar în a doua parte nu m-am putut recunoaşte. Este adevărat că în introducere încearcă să stârnească cititorilor lui o aversiune faţă de mine, dar este dreptul fiecărui intervievator să descrie după propria viziune obiectul întrebărilor lui.

Marea surpriză a apărut în felul în care este prezentat textul interviului: mari omisiuni, distorsiuni şi chiar şi fraze inventate atribuite mie. Ar fi fost doar o altă încercare, printre multe altele de a-mi atribui poziţii pe care nu le împărtăşesc şi declaraţii pe care nu le-am făcut, dacă nu s-ar fi adăugat şi faptul că media cubaneză a fost foarte repede dispusă să redea interviul retuşat. Ieri, când l-am văzut pe prezentatorul celei mai plictisitoare emisiuni de pe televiziunea naţională referindu-se, fără să-mi menţioneze vreodată numele, la o serie de întrebări care “m-au dezbrăcat” am început să înţeleg totul. Motivul falsificării nu a fost graba în transcriere şi nici dorinţa jurnalistului de a-şi demonstra cu orice cost ipoteza, chiar distorsionând cuvintele intervievatului în acest scop. Ceva mai important de atât se fabrică prin intermediul acestui text neautentic, iar acum fac un popas în drumul blogului meu pentru a semnala acest fapt.

Am o memorie foarte vie a acelei după-amiezi de acum aproape trei luni – într-un mod curios dl. Lamrani a aşteptat atâta timp să ne publice conversaţia – şi a cuvintelor pe care le-am schimbat. Îmi aduc aminte întrebările lui stereotip, uneori neinformate cu privire la realitatea cubaneză, având o foarte mică asemănare cu cele care acum apar în interviu, prelucrate pentru a-l face să pară un specialist. Nu m-aş caracteriza ca o persoană care răspunde monosilabic, dar a fost un efort să mă aflu în faţa unei astfel de chibzuinţe. Pe măsură ce întâlnirea noastră la Hotel Plaza a avansat, am putut simţi cum simpatia lui pentru poziţia pe care o afirmam creştea. În final, am simţit că barierele au căzut şi că el a înţeles că nu suntem adversari, ci doar oameni care privesc acelaşi fenomen din două perspective diferite. O îmbrăţişare de final din partea lui mi-a confirmat acest fapt. Dar, evident, supunerea lui faţă de “cauză” a fost mai puternică decât etica profesională, iar profesorul de la Sorbona a ajuns – chiar vizibil în partea a doua a interviului – să-mi falsifice discursul. Pe iPhone-ul lui dureros de la modă, frazele mele moderate probabil că au fost primite ca un virus de calculator, ştergând stereotipurile, cu un apel la oprirea conflictelor pe care oamenii ca el preferă să le hrănească. (traducere de Laura Dănescu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s