Concizia Sloganului

Astăzi m-am trezit în zgomotul făcut de megafoanele ce urlau slogane şi în claxoanele autobuzelor ce trebuiau să ducă înapoi în provinciile lor, sutele de demonstranţi ce participaseră la sărbătorirea zilei de 1 Mai. Parada a fost anunţată cu câteva săptămâni înainte în media oficială, ca “un demn răspuns dat campaniei dusă de media ostilă guvernului Cubanez”. La locul de muncă, fiecare fusese nevoit să-şi scrie intenţia de a participa la paradă, pentru a nu absenta de la “întâlnirea cu Părintele naţiunii”. Numeroşi liceeni şi studenţi de la şcolile tehnice dormiseră în şcoală noaptea precedentă, pentru a fi aduşi dimineaţa devreme în Piaţa Revoluţiei, nimic neputând fi lăsat la întâmplare pentru această întâlnire de ziua muncitorilor. În mod curios, nu am văzut nici un banner care să ceară salarii mai bune sau să critice devalorizarea radicală a monedei. Întreaga zi, nu am încetat să mi-i amintesc pe Baby şi Pablito, care, anul trecut, fluturau micile lor steaguri din hârtie în acel enorm complex arhitectural în care fiinţele umane par atât de mici şi anonime. Îmi amintesc că au mers îmbrăcaţi cu tricoul lor roşu, iar, înainte de a pleca, au bătut la uşa fiecărui vecin din cartier astfel încât nici unul să nu poate scăpa de responsabilitatea pe care o au faţă de Revoluţie. În fapt, în sufrageria casei lor aveau acea carte pe care 8.013.966 de cubanezi au semnat-o pentru a face socialismul „irevocabil”. Negustorii ilegali au evitat să răspundă la uşă iar unii vecini şi-au pus mâinile în şolduri, semnul Cubanez când cineva aparţine rangurilor Armatei şi Ministerului de Interne.

Acum câteva luni am primit vestea că acel cuplu de activişti a emigrat în SUA, câştigând locurile la loteria vizelor din acea ţară. Şi-au predat cărţile de identitate şi carnetul de partid în timpul unei şedinţe, lăsându-i pe toţi cei prezenţi cu gura căscată la aflarea veştii. Au început să cumpere lapte şi ouă de pe piaţa neagră iar cu câteva zila înainte de plecare au dat câteva din hainele lor, inclusiv uniformele colorate cu care obişnuiau să mărşăluiască. Au abandonat planul lor, lăsând în urmă măştile cu care crescuseră atâţia ani. Acum, din Hialeh, ei urmăresc blogosfera Cubaneză alternativă, fiind alarmaţi de ceea ce li se întâmplă Doamnelor în Alb*, vorbind nu cu veneraţie, ci cu iritare despre liderii lor. Ideologia lor necondiţionată a fost atât de scurtă ca şi culoarea de pe steagurile pe care le-au fluturat şi pe care le-au lăsat pe pavajul pieţei, în care fuseseră târâţi de putere în prima zi a lui Mai. (traducere de Andrei Vlăducu)

Nota trad: Doamne în Alb = Damas de Blanco, grup de femei cubaneze care au protestat paşnic după eşecul Proiectului Varela şi încarcerarea disidenţilor politici implicaţi. Grupul a fost distins cu premiul Saharov al Parlamentului European.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s