iPhone-ul Rosei Diez

Acum câteva zile, Internetul mi-a oferit încă o dată o surpriză plăcută. Eram în mijlocul procesului prin care încercam să obţin dreptul de a călători în afara Cubei când telefonul meu a sunat şi o voce cu accent de Madrid m-a întrebat dacă putem stabili o întâlnire. Nu ştiam cine era persoana deoarece zgomotul făcut de un camion în trecere m-a împiedicat să o aud atunci când s-a prezentat. Dar am confirmat că la ora 16.30 o voi aştepta cu o cafea pe ea şi pe prietenii săi la etajul 14 al imobilului în care locuiesc. După o jumătate de oră am primit un mesaj text de la un comentator al Generaţiei Y, care mă anunţa că forumurile digitale publicaseră deja ştirea vizitei pe care mi-o făcea acasă Rosa Diez. Aşa am putut completa puzzelul despre identitatea celei care îmi telefonase adresându-i lui Reinaldo cu amuzament “Viaţa noastră reală merge cu câteva ore întârziere faţă de existenţa noastră virtuală”.

În sfârşit, vestea care apăruse pe web s-a adeverit, purtătorul de cuvânt al partidului politic spaniol, Uniunea Progresului şi a Democraţiei (Progressive and Democratic Union) bătându-mi la uşă. Am vorbit ca şi cum am fi fost vechi cunoscuţi, ca oameni care şi-au regăsit urmele şi s-au reîntâlnit la un popas pe drum pentru a împărtăşi poveşti. Am schimbat energie, deoarece, credeţi-mă, această femeie subţire deborda de un entuziasm pe care l-am putut vedea doar la cei tineri. Principalul subiect a fost Cuba, această insulă în care este spaţiu fizic suficient pentru toţi, dar pe care unii vor să o transforme într-un spaţiu exclusiv al celor care îmbrăţişează o ideologie. I-am vorbit despre gândurile mele, dar am avut timp să detaliem speranţele şi factorii pozitivi ai situaţiei noastre. Ea ne-a ascultat fără să facă prozelitism.

Înainte să plece, Rosa şi-a luat iPhone-ul iar în browser a introdus URL-ul Uniunii Progresului şi a Democraţiei. Pe ecranul strălucitor a apărut un site modern, updatat aproape zilnic. Între zidurile acestei case, care a auzit zeci de discuţii cubaneze asupra Internetului, de parcă ar fi un spaţiu mitic greu de atins, acest mic gadget ne-a adus o bucată de cyber-spaţiu. Noi, cei care prin Academia Blogurilor, lucrăm la un server local care simulează web-ul, am fost dintr-o dată capabili să simţim kilobyţii care fugeau prin palmele mâinilor noastre. Am simţit dorinţa disperată de a apuca iPhone-ul Rosei Diez şi a fugi cu el, să mă ascund în camera mea şi să navighez pe siteurile blocate de reţeaua naţională. Pentru o secundă, am vrut să îl păstrez pentru a intra pe propriul meu blog, care este încă cenzurat în hoteluri şi internet-cafe-uri. Dar l-am returnat, puţin dezamagită, trebuie să mărturisesc. În acea zi de luni, micul steag care stă pe uşa apartamentului meu şi care cere “Internet for Everyone” nu mi s-a mai părut atât de nerealist. Un mic păianjen numit Rosa ne-a arătat firul subţire al marelui World Wide Web.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s