Drumul către umezeală

La colţ este un hidrant, care în timpul nopţii, se transformă în sursă de apă pentru sutele de familii care trăiesc în zonă. Chiar şi cisternele de apă vin aici, pentru a-şi umple tancurile lor de 55 de galoane care se clatină pe suporturile camioanelor vechi. Oamenii aşteaptă ca şuvoiul subţire să le umple bidoanele şi să se întoarcă acasă, ajutaţi fiind de copii lor să împingă cărucioarele ce conţin preţiosul lichid. La fiecare două zile aceşti locuitori ai Havanei Centrale dau drumul la apă, săturaţi de ţevile din băile şi bucătăriile lor care nu le aduc nimic altceva în afară de zgomote şi de gândaci. Trăiesc în case dărăpănate şi în locuinţe vechi cu pereţi ornaţi şi pământ pe jos. Nu contează care este starea casei sau dacă este sezonul ploios sau secetos, problema se găseşte sub pământ, în conductele de apă care sunt la fel de bătrâne şi de uzate ca şi bunicii lor.

Mulţi dintre rezidenţii care închiriază camere străinilor au instalat motoare numite hoţii de apă”. Noaptea le aprind şi pompează apa care ar trebui să aprovizioneze casele din apropiere în propriile lor rezervoare; este singura modalitate care garantează că turiştii străini pot face un duş. Dacă se produce o fisură în conductele de apă şi este anunţată, atunci plătesc pe cineva să aducă apă din cea mai apropiată stradă sau plătesc un camion cu apă cu echivalentul unui salariu pe o lună. Accesul la apa potabilă a fost, pentru mulţi ani în multe dintre cartierele Havanei, o chestiune de putere. Cei care au mai multă pot lăsa robinetul deschis până se spală pe mâini: cei care au mai puţină îşi clătesc gura cu o singură cană.

Încă îmi aduc aminte cât de supărată a fost bunica mea când i-am spus că nu mai suport să folosesc baia când nu am cu ce să mă spăl. Apoi a trebuit să tragem sus o găleată legată cu o sfoară de la etajul inferior, ajutaţi de un sistem de scripeţi instalat pe balcon cu ani în urmă. Acest ritual sus-jos a continuat până când a devenit o practică obişnuită pentru sute de familii. În rutina zilei lor aglomerate îşi găsesc timp pentru a căuta apă, a o încărca şi a o căra, ştiind că nu pot avea încredere în ceea ce iese din ţevi.

Scârţâitul roţilor cărucioarelor sună diferit atunci când butoaiele sunt pline cu apă decât atunci când sunt goale. Pe unele străzi din oraşul meu – chiar acum – un mănunchi de braţe cară un cărucior încărcat cu apă către casă. Vasele nespălate, orezul care trebuie fiert, rufele din spălător, aşteaptă acest cărucior. (trad de Andrei Vlăducu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s