Încă un Pepe

Eu aveam 19 ani şi el murise cu o sută de ani înainte. La şcoală eram terifiaţi când în testele de gramatică ne puneau să analizăm sintaxele lui complexe. Ni s-a repetat de atâtea ori că Jose Marti a fost “autorul intelectual al asaltului taberei de la Moncada” că începuserăm să ne imaginăm trupul lui în acea dimineaţă cu împuşcături şi omoruri. În manifestele politice ni se amintea de el – scos din context – referindu-se la oraşele care se zbăteau în mizeria Perioadei Speciale*. Îmi amintesc că noi le transformam într-un mod sarcarstic din “sărăcia se întâmplă: ceea ce nu se întâmplă este dezonoare” în “sărăcia se întâmplă, ceea ce nu se întâmplă este 174”, referindu-ne la traseul autobuzului care face legătura între Vedado şi La Vibora.

Nu erau puţini cei care, dezinformaţi fiind, îl blamau pe Apostol pentru ceea ce se întâmplă, iar în zilele negre ale lipsei de alimente au vandalizat busturile acestuia. Excesiva distorsiune a ideii de Marti – refăcută în favoarea puterii conducătoare – i-a îndemnat pe zeci dintre colegii mei să-I respingă opera odată pentru totdeauna. Doar un mic grup dintre noi au continuat să-I citească încântătoarele poeme şi versurile lui libere, cultivând în noi un alt Pepe, mult mai uman şi mai apropiat. Eram atunci la Institutul Pedagogic, o trambulină care îmi permitea să merg mai departe în Psihologie sau Jurnalism, două profesii în care el s-a angajat într-un mod brilliant. Aşa cum mi-a fost prezentat acolo, era un domn cu o expresie energică care în mod incontestabil a fost cultivată, definită oficial ca inspiraţie în tot ceea ce a trăit.

În zilele care au dus către a 100-a aniversare a morţii sale mi s-a întâmplat să scriu un mic editorial pentru revista pe care o făceau câţiva dintre studenţi. Cu titlul Scrisoare după scrisoare, publicaţia era plină de poeme, analize literare şi secţiuni dedicate greşelilor de limbă pe care le-am auzit pe coridoarele Departamentului de Literatură Spaniolă. Am scris scurt, dar pasional, un text în care spuneam că noi formăm “o altă generaţie de 100 de ani” care îşi va face datoria pentru salvarea ţării de alte pericole. Acea fină violare a normelor interpretând în sens propriu eroul-naţional m-a făcut să mă întâlnesc pentru prima dată cu băieţii aparatului de stat.  Doar pentru că aveau capacitatea să descifreze şi să analizeze scrierile lui, păreau că vor să-mi spună asta ca pe un avertisment, dar eu am zâmbit cu dinţii încleştaţi spunându-mi: Eu cunosc un alt Marti, de neimaginat pentru ei şi mult mai rebel. (Traducere de Andrei Vlăducu)

Nota traducătorului:

*Perioada Specială: Perioada foarte dificilă a anilor ’90 după căderea URSS şi încheierea exporturilor către Cuba.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s