Masa este nesigură…

Cuvintele de la finalul frazei indică un text care va fi publicat pe blogul Voices Behind the Bars. Este Pedro Arguelles de la închisoarea Canaleta şi discutăm despre negocierile dintre Biserică şi Guvernul Cubanez. O problemă dificilă de discutat cu un prizonier ale cărui fraze optimistice pot hrăni o speranţă ce se poate transforma în frustrare. Am informaţii reduse, recunosc, media oficială ne prezintă imagini puţine cu întâlnirea dintre Cardinalul Jaime Ortego şi Generalul Raul Castro, fără să ne expună punctele din agendă care se vor discuta. Dar, mă aventurez să-i spun, în stradă se vorbeşte că întâlnirea s-a făcut pentru a negocia eliberarea prizonierilor politici, fiind confirmată de autorităţile bisericii într-o conferinţă de presă la care jurnaliştii independenţi şi blogării nu au fost invitaţi.

Pe de o parte problema m-a intrigat iar pe de altă parte mi-a lăsat un gust amar. Este ca şi cum ai încerca să stai pe o masă care se sprijină în două picioare, în timp ce al treilea – care nu există sau e ignorat – ar cântări în mod majoritar pentru decizie. Este o discuţie limitată faţă de acea parte importantă a naţiunii care nu a fost chemată la întâlnire: grupurile şi asociaţiile societăţii civile. Ceva care este responsabilitatea militarilor şi a cetăţenilor, catolicilor şi ateilor, membrilor de partid şi a disidenţilor, nu ar trebui discutat doar de cei în uniformă şi robă de cardinal. Vizibilă este absenţa de la aceste întâlniri a vorbitorilor din partea oamenilor ce au avut de suferit, care au fii, soţi şi taţi condamnaţi pentru raţiuni politice. Cum poţi decide pentru cei răniţi fără să le dai lor o şansă să se exprime, fără să le dai voie să se reprezinte, atunci când soarta lor este în joc.

Pedro, Pablo şi Adolfo m-au sunat din nou. Nu ştiu ce să le spun despre întâlnirea care a avut loc în spatele uşilor închise şi despre negocierile învăluite în mister. Mi-aş dori atât de mult ca numele lor să fie pe lista celor care ar putea fi eliberaţi astfel încât m-am lăsat purtată de speranţe. Dar să nu comitem nici o greşeală. Atât timp cât libera exprimare şi exercitarea ei continuă să fie incrimante în codul nostru penal, va fi întotdeauna o listă de condamnaţi care să fie eliberaţi din celule. Eforturile Bisericii Catolice ca mediator este de salutat, chiar dacă autorităţile cubaneze ar trebui să-şi asculte toţi cetăţenii, chiar şi pe cei care i se opun. Trecând printr-o viaţă în care dialogul nu este încurajat, ba chiar criticat serios, ne-a lăsat astăzi cu o masă care are doar două picioare. Mai multe picioare ar putea să-i ofere echilibru şi diversitate, nu trebuie decât să le recunoască şi să le lase să existe.(Traducere de Andrei Vlăducu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s