Granma de vineri, Cuba de sâmbătă

Cine şi-ar fi imaginat cu doar câţiva ani în urmă că ziarul auster Granma va deschide o secţiune care va deveni cea mai citită şi comentată? Sub titlul “Scrisori către editor” ies la lumină în fiecare vineri scrisori – trimise de cititori – care tratează aspecte economice şi organizaţionale ale societăţii noastre. Iniţial, umbla vorba că organele oficiale ale Partidului Comunist Cubanez vor testa un Glasnost de probă, care apoi se va extinde în restul presei, dar rezultatul a fost o dezbatere limitată, în special pentru că se desfăşura într-un mediu marcat de tendinţe rezistente la schimbare şi reacţionare.

Tonul criticii a crescut şi în acelaşi cotidian care nu a imprimat niciodată o poză color, apar acum nuanţe diferite pentru abordarea vechilor probleme. S-a ajuns să se vorbească inclusiv de “privatizare” şi de “sfârşit de subvenţii”, toate acestea însoţite de fraze atât de critice precum “mentalităţile noastre învechite” şi îndemnări de tipul “trebuie să fim realişti”. Până aici pare că polemica a izbutit să se instaleze într-o publicaţie care a reuşit de-a lungul anilor să le evite; dar e mai bine să nu ne entuziasmăm prea tare. Acum la începutul “Scrisorilor…” se clarifică faptul că e vorba despre “păreri cu care poţi fi sau nu de acord”.  Totul într-o punere în scenă a toleranţei pe care, unii dintre noi, discriminaţi pentru părerile lor, nu o resimţim defel în viaţa reală.

Când încântarea este lăsată deoparte şi cineva face distictia cu privire la faptele care vorbesc de la sine, se poate observa adevărata amploare şi seriozitate ale discuţiei. Iese în evidenţă faptul că există o limită strictă cu privire la tematica subiectelor, pentru că niciodată nu au fost atinse puncte de interes precum restricţiile de călătorie, lipsa libertăţii de exprimare, sancţionarea celor care gândesc diferit, prizonierii politici, revendicarea alegerilor libere pentru preşedinte sau necesitatea de a conta pe presa nesubordonată aparatului guvernamental. În mod curios, scrisorile par să se refere doar la diversiunea resurselor, la indisciplina socială, la modul de producţie, la ineficienţa anumitor birocraţi şi cererea de realizare a unor controale mai severe. Acest lucru poate apărea ca rezultat al filtrării opiniilor sau pentru că proprii cititori se abţin să abordeze anumite chestiuni pentru că ştiu că nu vor ieşi niciodată la lumină.

Pe de altă parte, Granma de vineri a creat falsa impresie potrivit căreia critica este permisă şi oricine poate vorbi “fără ocolişuri”. Dar e suficient să citeşti publicaţia în întregime pentru a realiza că trebuie îndeplinite anumite criterii stricte pentru a face parte din grupul select al celor care se pot exprima. Trebuie lăsată o frază la întâmplare pentru a “menţine actualul nostru sistem” sau „o notă de dezvinovăţire” care să-i vizeze pe “liderii istorici ai procesului” şi să se adauge o propoziţie în care vina atribuită dezastrului nostru naţional să nu ţină de teritoriul nostru. Niciodată – să nu vă iluzionaţi – că se vor putea citi, în paginile terne ale ziarului, îndoielile compatrioţilor mei cu privire la conducerea lui Raul Castro şi disfuncţionalităţile acestui capitalism de stat – sau de clan de familie – sub care trăim.

Cuba de sâmbătă, de marţi, de duminică, plină de neclarităţi şi de teamă, abia dacă se întrezăreşte în “Scrisorile către Editor”. Singura publicaţie a partidului unic nu va da glas acestor temeri acelora care, pentru partid, nu înseamnă câtuşi de puţin avangarda naţiunii. Ar fi ca şi cum Saturn, după ce şi-a devorat copiii, ar continua cu propria inimă. (traducere de Cristina Stoian)

nota trad: Granma este principala publicaţie a Partidului Comunist Cubanez.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s