Bunicii mi se odihnesc în grădină

O vază de culoare albăstruie stă de câteva zile printre plantele din grădina noastră, la înălţimea de paisprezece etaje. Încă nu ştim clar ce să facem cu cenuşa bunicilor mei. Deocamdată sunt adăpostiţi între ferigi şi umbriţi de pomul-trompetă* care creşte până peste zidul balconului. Mama a reuşit – după ce a apelat la prieteni şi a încurajat material oficialii – să îşi incinereze părinţii, care zăceau într-un panteon public în Cimitirul Columbus. Odată terminată acțiunea focului, produsul rezultat a ajuns să se odihnească înăuntrul unui recipient de lut care arăta, prin fiecare centimetru, că ar conţine rămăşiţele unei persoane.

În amforă sunt Ana şi Elisha, cei doi bunici alături de care m-am născut şi am crescut într-o locuință închiriată în centrul Havanei. Ea spăla şi călca pentru întreaga stradă, el lucra la căile ferate şi îşi fuma pipa în faţa a două fetiţe curioase, eu şi sora mea. Ambii semianalfabeți, crescuseră o mică familie cu frecuşul săpunului pe scândura de spălat rufe şi cu bătăile târnăcopului şi lopeții pe calea ferată. Cei doi aveau acea combinaţie de geniu şi autoritate care ne făcea să îi iubim și să ne temem. Aveau origini asturiene și canariene, poate de asta “Papan” se delecta cu muzica country şi toată lumea din cartier o poreclise pe Ana “galiciana”. Lucrurile lor cele mai de preț erau un șifonier, un pat din lemn de mahon şi un dulăpior de porțelanuri cu cești pe care nu le foloseam niciodată, erau numai decoraţii pentru micul dormitor-sufragerie.

Bunicul meu a murit în acelaşi an în care a avut loc exodul din Mariel. Inima lui era căptușită cu grăsimea de porc din jumările atât de apreciate. S-a dus în pace şi a lăsat-o pe Ana în văduvie pentru cel puţin cinci ani. Plecarea ei a fost mult mai tristă; stătea într-un scaun, cu ghinion, la cantina El Lluera, când doi beţivi au intrat aruncând cu sticle şi una a lovit-o în frunte. Timpul petrecut cu bunicii noştri s-a sfârșit devreme. Adio răsfăţului, ciorapilor cârpiți de mâini iscusite şi laptelui cald dinaintea somnului. În tot acest timp nu am fost deloc să le văd mormintele, dar granitul gri nu putea să înlocuiască amintirile pe care le aveam cu ei.  Astăzi – cu încăpățânare – ei s-au întors să fie cu mine, într-un vas mic, la fel de simplu şi efemer ca propriile lor vieți. (Traducere de Miruna Spătaru)

Nota trad: pomul-trompetă este o plantă agăţătoare nord-americană, campsis radicans, cu florile în forma unei trompete.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s