Când educaţia e la pământ

De câteva zile îl ajut pe fiul meu să se pregătească pentru examenele finale de liceu. Mi-am scos de la naftalină noțiunile despre ecuații de gradul al doilea, formulele de calcul ale ariei unei piramide şi descompunerea în factori. După mai mult de douăzeci de ani în care nu m-am întâlnit cu aceste complexităţi matematice, am reconectat neuroni pentru a-l ajuta să se pregătească şi a evita suportarea preţului mare al unui meditator. Nu o singură dată, în aceste zile de studiu, am fost pe punctul de a renunţa, confruntată cu realitatea faptului că numerele nu sunt punctul meu forte. Dar am rezistat. Numai când Teo s-a întors de la cea mai dificilă testare pe care o avea, spunând că a făcut bine, am putut să mă simt uşurată, mulţi dintre colegii lui fiind în pericolul de a repeta clasa. Motivul este acela că, în cei trei ani de gimnaziu, acestor elevi li s-au prezentat trei metode diferite de evaluare. Au fost afectaţi şi de lipsa de instruire a aşa-zişilor “profesori-emergenţi” şi de orele lungi de cursuri predate de televizor. Timp de două semestre, grupa fiului meu nu a avut profesori pentru engleză şi informatică, iar ora atribuită educaţiei fizice consta într-o alergare nesupravegheată continuă în curtea şcolii. Lipsa cerinţelor standardizate şi calitatea proastă a educaţiei ne-a lăsat pe noi, părinţii, să încercăm să peticim nenumăratele lacune ale cunoaşterii.

Din fericire, şcoala lui Teo nu este una dintre cele mai proaste. Deşi mirosul băii se lipește de ziduri şi de haine, pentru că nimeni nu vrea să lucreze ca om de serviciu pentru salariul mizer pe care îl oferă postul, cel puţin nu este atât de mult hazard ca în alte şcoli din Havana. Nu se vând nici note, ceea ce e o ușurare, practică foarte comună de altfel în instituţiile educaţionale. Profesorii pe care i-a avut Teo, în ciuda pregătirii deficitare, sunt oameni amabili, pe care comunitatea de părinţi a încercat să îi ajute. Comparativ cu problemele pe care le-a întâmpinat o prietenă de-a mea cu şcoala tehnică unde studia fiica ei, nu am putut fi mai fericiţi cu nivelul moralităţii din liceul fiului nostru. Din spusele prietenei mele, contactele sexuale între adolescenți şi profesorii lor au devenit metoda eficientă de a lua notă mare. Fiecărui test îi revine o taxă şi puţini rămân imuni în fața ofertei tentante ce poate include un telefon mobil sau o pereche de pantofi Adidas, în schimbul notelor excepţionale.

Am evitat să scriu despre problema dificilă a deteriorării sistemului educaţional, mărturisesc, de frica situaţiei în care fiul meu ar resimţi efectele opiniilor mamei sale. În cei trei ani în care a fost la gimnaziu, abia am scăpat câteva critici la adresa statutului infrastructurii școlare, dar acum nu mai pot îndura. Ei vor fi profesioniştii de mâine, doctorii care ne vor îngriji trupurile în sălile de operaţie, inginerii care ne vor construi casele, artiştii care ne vor hrăni sufletele cu creaţiile lor; acest groaznic cadru educaţional pune totul în pericol. Nu putem continua să fim satisfăcuţi numai cu faptul că elevii noștri stau în băncile lor şi copiii nu hoinăresc pe străzi la cheremul altor riscuri. Între pereţii sălii de clasă se pot dezvolta vicii serioase, deformări etice permanente şi o incubaţie a mediocrităţii de proporţii alarmante. Nici un părinte nu ar trebui să rămână tăcut în fața acestei amenințări.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s