Merg la Jequié

După o respingere, majoritatea celor care îşi doresc permisiunea de a călători renunţă să mai încerce. Puţini, foarte puţini, continuă să insiste când aud fraza “Nu eşti autorizat să călătoreşti”, mai mult de trei ori. Numai o mână dintre oamenii încăpăţânaţi, printre care mă includ şi eu, se întorc la Departamentul de Imigrări (DIE) să revendice aşa-numita carte albă care le-a fost negată în patru rânduri. Cu toate că, cu fiecare nouă cerere, ar părea că posibilităţile devin şi mai izolate, sunt hotărâtă să mă asigur că încarcerarea mea pe această insulă nu se datorează faptului că nu aș fi epuizat toate căile legale.

Sub filozofia aceasta a imposibilului, am lansat o altă cerere adresată DIE a municipalităţii Plaza, de această dată pentru a merge în oraşul Jequié-Bahía în Brazilia. În iulie va avea loc un festival de film documentar unde un tânăr regizor va prezenta un scurtmetraj despre bloggerii cubanezi; dacă îl pierd, va fi pentru că am primit cel de-al şaselea “Nu” în numai doi ani. Ca şi aplicaţiile anterioare, scrisoarea de invitaţie a ajuns la timp, paşaportul meu este la zi şi cazierul meu este impecabil. Teoretic îndeplinesc toate condiţiile existente pentru a trece frontiera naţională, dar încă am opinii critice şi asta mă transformă într-un tip special de nelegiuit.

Pentru excursia asta, am decis să bat la cât de multe uşi se poate şi am trimis chiar şi o scrisoare preşedintelui brazilian Luis Inácio Lula da Silva. Cine ştie, după eşecul de a asculta dorinţele propriilor cetăţeni, guvernul ţării mele poate avea auzul receptiv pentru cuvintele unui demnitar străin. Prietenii mei insinuează că am devenit, la biroul DIE, încă o piesă de “mobilier de birou” cu mica etichetă metalică de inventar prinsă de umeri, cum are toată mobila din instituţiile de stat. Pot doar să zâmbesc la glumele de felul ăsta şi să scap de disperare cu un frumos joc de cuvinte: “Mă voi duce, da… Doar aşa te obişnuieşti
cu rămasul.” (traducere de Miruna Spătaru)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s