Scoate-mă de pe lista asta

S-a întâmplat să aud un fragment dintr-o conversaţie purtată de două asistente de la o clinică din apropierea casei mele. „În săptămâna care vine, vor publica lista…” a spus una dintre ele, în timp ce a doua s-a uitat la ea alarmată şi a răspuns ceva ce nu am reuşit să disting. Câţiva metri mai departe, un taximetrist care vorbea la telefonul mobil a spus „Sunt salvat, apar multi şoferi pe listă, dar eu nu sunt.” Sunt nedumerită. Deşi pe insula asta nu ducem lipsă de liste şi inventare – în unele suntem forţaţi să apărem, iar pe altele nu avem voie măcar să aruncăm o privire – una dintre acestea îi supără în mod special pe compatrioţii mei. Am ştiut că vorbeau despre listele celor ce vor rămâne şomeri, pagini pline de numele acelor muncitori care depăşesc necesarul în fiecare loc de muncă.

În jur de 25% din forţa de muncă curent ar putea ajunge în străzi după concedierile aflate deja în aplicare. Unii angajaţi au fost anunţaţi cu o săptamână înainte ca respectiva companie unde activau să rămână fără fonduri de plată şi au trăit fără vreo compensaţie de şomaj pentru a se putea întreţine pănă găsesc o altă slujbă. Confruntaţi cu dilema de a sta acasă sau de a munci în agricultură sau construcţii, majoritatea alege să se adâncească în viaţa domestică, în speranţa ivirii de noi oportunităţi. Se gândesc că pot munci la servicii de  manichiură ilegale sau preparând mâncare la  comandă şi ar putea astfel  obţine beneficii mai mari decât dacă şi-ar îndoi spinările deasupra unui şanţ sau ridicând ziduri de cărămidă.

Astăzi, problema concedierilor reprezintă o îngrijorare împărtăşită de toţi cubanezii, cel puţin un membru al fiecarei familii urmând să fie afectat de tăieri. Cu toate acestea, presa oficială vorbeşte numai de tăierile de personal din Grecia şi Spania, spunându-ne despre posibilitatea unei greve generale în Madrid sau de colapsul economic din Atena. Între timp, zvonuri populare se hrănesc din poveştile personale ale celor care deja au apărut pe teribilele liste. În întreprinderi, angajaţii se îmbulzesc la perete, trecându-şi degetul arătător peste liste, asteptându-se să îşi vadă propriile nume. Nimeni nu poate ieşi în stradă să protesteze faţă de ceea ce s-a întâmplat, nici nu vor apărea la televiziune, care menţionează şomajul numai atunci când se întâmplă la mii de mile depărtare. (traducere de Miruna Spătaru)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s