Prima înghiţitură de apă

După 134 de zile fără mâncare solidă, şi fără vreo picătura de lichid, Guilermo Farinas a ridicat un pahar roşu de plastic la buze şi a băut puţină apă. Era 2:15 după-amiaza, joi, pe 8 iulie şi din cealaltă parte a geamului de la secţia de terapie intensivă unde era tratat, o mulţime de prieteni care îl priveau au izbucnit în aplauze, ca şi cum ar fi fost martori la un miracol.

Farinas câştigase o luptă, dar rămâne încă într-un război crâncen cu moartea, pentru că aria de desfăşurare a acestei beligeranţe singulare a fost propriul corp – singurul spaţiu disponibil pentru a-şi continua campania. Intestinele sale sunt acum ca nişte conducte de hârtie fragilă ce distilează bacteria prin porii lor, vena jugulară este parţial obstrucţionată de un cheag de sânge care, dacă ar fi detaşat, ar putea ajunge în inimă, creier sau plămâni;  mai precis, în inima lui, creierul lui sau plămânii lui. A suferit patru infecţii stafilococice şi, noaptea, o durere acută în pântece abia îi dă voie să doarmă.

Esofagul lui istovit nu a fost pregătit pentru acea primă gură de apă. I-a provocat o asemenea durere în piept încât, pentru o clipă, a crezut că suferă un infarct, dar a îndurat în tăcere. De cealaltă parte a geamului, privind în aşteptare, se aflau cei care de zile întregi supravegheaseră împrejurimile spitalului, rugându-se pentru viaţa lui, dar şi alţii care veniseră de foarte departe pentru a-l ruga să îşi încheie martiriul şi să fie martori la victoria sa. Nedorind să strice sărbătoarea colegilor săi joviali, ce aplaudau triumful cauzei sale, el a reuşit să transforme o grimasă într-un zâmbet.

Familia lui Guillermo Farinas mi-a permis să veghez la capul său în această primă noapte de la sfârşitul grevei foamei şi el m-a lăsat să fiu martor la suferinţa pe care o trăieşte, la ocazionala irascibilitate şi la slăbiciunile sale umane. Numai atunci am descoperit adevăratul erou al acestor zile. (traducere de Miruna Spătaru)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s