Excluderea, adevărata contrarevoluţie

Termenul “revoluţionar” are un înţeles diferit în Cuba zilelor de astăzi faţă de ceea ce am găsi în orice dicţionar lingvistic. Pentru a merita un astfel de epitet, este de ajuns să afişezi mai multă conformitate decât criticism, să alegi obediența în locul rebeliunii, să susţii vechiul înaintea noului. Pentru a fi considerat un soldat al cauzei, sunt obligatorii muţenia convenabilă şi pasivitatea în fata marşului arbitrariului şi exceselor, fără a îndrepta degetul înspre nivelele cele mai înalte de responsabilitate. Un cuvânt care odinioară inspira fractură şi transformare a evoluat într-un simplu sinonim pentru „reacţionar”. În mod paradoxal, cei care cred în păstrarea esenţei revoluţiei sunt exact aceiaşi care exhibă o mai mare imobilitate politică şi care promovează şi mai abitir pedepsirea reformiştilor.

Esteban Morales, care se bucura până de curând de privilegiul de a apărea live în fața microfoanelor TV, a aflat de acest tip de mutaţii semantice ca victima directă a lor. Membru al Partidului Comunist, personalitate academică, specialist în probleme referitoare la Statele Unite, acesta a avut ideea periculoasă de a scrie un articol împotriva corupţiei. Întrebările sale aveau de a face în principal nu cu deturnarea zilnică a resurselor – cum este numit furtul de la Stat – care ne spune câte familii cubaneze reuşesc să supravieţuiască până la sfârşitul lunii, ci, mai degrabă, cu decăderea morală din cercurile de sus, în interiorul claselor puterii, unde delapidarea şi frauda ating nivele extreme. El a avut ideea neinspirată de a pune în scris că „există oameni în funcţii guvernamentale şi de stat care îşi asigură situaţia financiară pentru momentul căderii Revoluţiei”. Concluzia e la îndemâna oricui doar privind ceafa groasă a managerilor, maşinile lucioase Geely ale ofiţerilor corporaţiei CIMEX sau gardurile înalte din jurul caselor ierarhiei comericale, însă Morales a avut îndrăzneala de a formula acest lucru chiar din interiorul sistemului.

Săturat de apelurile de a critică constructiv, de a spune lucrurilor pe nume, de a discuta deschis, Esteban Morales a crezut că acest articol va fi interpretat ca o preocupare legitimă a unui om care doreşte să salveze procesul. A uitat că alţii cu intenţii similare fuseseră etichetaţi deja că fiind dezbinători, victime ale manipulării externe, dependenţi de „mierea” puterii şi devianţi din punct de vedere ideologic. Pentru mai puţin de atât, au existat jurnalişti care şi-au pierdut slujbele, studenţi au rămas fără locurile la universitate şi economişti, avocaţi şi chiar agronomi au fost stigmatizaţi. Odată pedepsit cu suspendarea pe termen nelimitat din nucleul PCC , profesorul, ce avusese o reputaţie neştirbită, şi-a început drumul despre care toţi ştim unde începe, dar nu şi unde se încheie. Experienţa spune că drumul sancţiunilor nu este parcurs niciodată în direcţia opusă. Exilaţii înţeleg în cele din urmă că oamenii pe care obişnuiau să îi considere „inamicul” ar putea, la un anumit punct, să se dovedească a fi cei înzestraţi cu semnificaţia originală a cuvântului „revoluţie”(traducere de Miruna Spătaru).

Nota trad: PCC = Partidului Comunist Cubanez



Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s