Fără fanfară, dar şi fără rezultate

Evenimentul din 26 iulie a început devreme, de frica ploilor de seară şi a arşiţei ucigătoare care enervează publicul. A avut solemnitatea inerenta a sistemului cubanez: greoi, întrecut de vremuri şi pe alocuri prăfuit. Nimic nu a părut să iasă din tipar; Raúl Castro nu a ieşit pe podium, iar discursul nu a fost adresat unei naţiuni care aşteaptă un program de transformări. Absenţa lui la microfon nu ar trebui interpretată ca o intenţie de a descentraliza responsabilitatea şi a lăsa pe altcineva să vorbească la o astfel de comemorare. Generalul nu a vorbit pentru că nu avea nimic de spus, nu avea o lansare a unui pachet de reforme, pentru că ştie că astfel s-ar fi jucat cu puterea şi controlul exercitate de familia lui timp de cincizeci de ani.

În discursuri anterioare, cu aceeaşi ocazie, frazele celui de-al doilea secretar al Partidului Comunist Cubanez au creat mai multă confuzie decât certitudine, deci de data asta a evitat replicile analiştilor. Destule îndoieli fuseseră deja provocate cu predicţiile sale din 2007, referitoare la accesul popular la lapte, anticiparea neîmplinită de a fi terminat apeductul din Santiago de Cuba şi expresia nefericită „Eu sunt doar o umbră,” cu care şi-a început discursul anul trecut. Poate din cauza asta a ales tăcerea şi a pus adresarea pe umerii celui mai inflexibil om al guvernului sau: José Ramón Machado Ventura. Nişte lovituri de tun de rău augur au zguduit Havana chiar când prim-vicepreședintele s-a apropiat de podium şi şi-a început prelegerea vehementă, aglomerată de platitudini şi declaraţii intransigente.

Referindu-se la măsurile amânate adresate economiei şi societăţii, Machedo Ventura a declarat că ele se vor înfăptui “pas cu pas, într-un ritm determinat de noi.” Vechea confuzie cu pluralul la persoana întâi, binecunoscuta ambiguitate a consensului aparent. Ritmul, velocitatea şi profunzimea acestor mult aşteptate “orificii” sunt decise de un mic grup care are mult de pierudt dacă le aplică şi  beneficiază de timp dacă le întârzie. Unii vor spune că tăcerea lui Raúl Castro face parte din strategia de a evita fanfaronada şi sfidarea. Dar, peste discreţia politică, ceea ce am văzut astăzi este pură conspirativitate statală. A nu face vreun angajament public pentru schimbare, fără implicări vizibile către transformare, poate constitui un mod de a ne preveni ca acestea nu ţin de voinţa lui politică, ci mai degrabă de o disperare de moment care – crede el – va trece în cele din urmă. Nespunând ceva concret, ne-a sugerat deplinătatea mesajului său: “Nu vă datorez nici explicaţii, nici promisiuni, nici rezultate.” (traducere de Miruna Spătaru)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s