Între două ziduri

În sfârşit, mă aşez pe scaunul unui hotel, deschid laptopul şi mă uit de jur împrejur. Văzându-mă, gardianul responsabil cu securitatea a îngânat un scurt “a venit” în microfonul prins de gulerul său. După aceea apar câţiva turişti, în timp ce degetul meu arătător foloseşte mouseul cât poate de repede pentru a optimiza cele câteva minute de acces la Internet. Este pentru prima dată în zece zile când reuşesc să mă scufund în măreţul „world wide web”. O listă de proxies mă ajută cu paginile cenzurate şi văd portalul Generaţia Y de pe un server anonim, punctul de legătură către site-urile interzise. În trei ani am devenit expertă în conexiuni lente şi internetcafé-uri publice neperformante, aflate sub supraveghere. “Pe nevăzute”, administrez un blog, trimit tweets al căror răspuns nu pot să-l citesc, şi administrez un cont de email aproape în colaps.

După ce depăşim restricţiile pentru a ajunge în spaţiul virtual, noi cubanezii vedem cenzura ce ne înhaţă din două părţi diferite. Una vine din lipsa de voinţă politică din partea guvernului nostru de a permite accesul în masă al acestei Insule la multitudinea de reţele. Acest lucru se vede în blogurile şi portalurile filtrate şi prin preţurile prohibitive pentru o oră de navigare pe internet. Cealaltă – de asemenea dureroasă – este cea a serviciilor care exclud locuitorii din ţara noastră pe motivul anacronicului blocaj/embargo. Cei care cred că limitarea funcţionalităţii unor site-uri (precum Jaiku, Google Gears, şi Appstore) pentru compatrioţii mei va avea vreun efect asupra autorităţilor din ţara mea sunt naivi. Ei ştiu că cei care ne guvernează au antene prin satelit în casele lor, braodband, Internet liber, iPhone-uri pline de aplicaţii, în timp ce noi – cetăţenii – ne împiedicăm de ecrane ce ne spun „acest serviciu nu este valabil în ţara ta”.

La fel cum scăpăm de restricţiile interne, ne furişăm de asemenea pe uşile închise ale celor care ne exclud din afară. Pentru fiecare lacăt pe care ni-l pun există un şiretlic care-l deschide. Dar tot mă frustrează că, după ce evit agenţii Securităţii de Stat de sub apartamentul meu, după ce plătesc o treime din salariul pe o lună pentru o oră de internet, după ce privesc ura de pe chipurile paznicilor de la hotel pentru a vedea că Revolico, Cubaencuentro, Cubanet şi DesdeCuba continuă în noaptea lungă a site-urilor cenzurate, mă duc şi tastez – asemenea unui vraci – un URL şi în loc să se deschidă, mi se pare că un zid a fost ridicat de partea cealaltă. (traducere de Cristina Stoian şi George Matu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s