Fidel Castro, prezent şi trecut

Întoarcerea lui Fidel Castro în viaţa publică după o absenţă de patru ani stârneşte emoţii contrare. Reapariţia sa a luat prin surprindere poporul care aşteaptă, la capătul disperării, reformele anunţate de fratele Raúl. În vreme ce unii fantasmează în privinţa întoarcerii sale, alţii sunt nerăbdători să vadă ce va urma.

Revenirea unui personaj faimos este o temă familiară, atât în viaţă, cât şi în ficţiune – să ne amintim de Don Quijote, Casanova sau Juan Domingo Perón. Însă o altă temă familiară este deziluzia – a celor care află că persoana care se întoarce nu mai este cea care a plecat, sau cel puţin nu cum  şi-o amintesc. Adesea un sentiment de disperare îşi face loc în rândul acelora care stăruie să se reîntoarcă. Fidel Castro nu face excepţie de la această meteahnă inerentă a remake-urilor.

Bărbatul care a apărut, săptămâna trecută, la aniversarea Zilei Revoluţiei nu are nimic în comun cu soldatul hotărât care a cedat puterea fratelui său în iulie 2006. Bătrânul cu limba împleticită şi mâinile tremurânde părea o nălucă a liderului militar cu profil grec care, în timp ce un milion de voci îi scanda numele în piaţă, anunţa amnistii, execuţii, proclama legi fără a fi cineva consultat şi perora dreptul revoluţionarilor de a face revoluţii. Deşi a îmbrăcat din nou cămaşa sa militară verde-oliv, bărbatul care domina ore nesfârşite programele televiziunii, ţinând lumea în suspans de cealaltă parte a ecranului, este de nerecunoscut.

Marele orator al vremurilor de mult apuse se întâlneşte acum cu un auditoriu format din tineri, într-un mic teatru şi le citeşte rezumatul ultimelor sale reflecţii, publicate deja de presă. În loc de a provoca acea teamă care îi făcea să tremure şi pe cei mai îndrăzneţi, acum el stârneşte doar compasiunea galeşă. După ce o tânără reporteră l-a întrebat calm ceva, răspunsul său i-a împlinit cea mai mare dorinţă: „Pot să te sărut?” Unde este prăpastia pe care, atâta vreme, nu a îndrăznit nimeni, nici cei mai temerari, să o treacă?

Faptul că întoarcerea lui Fidel Castro la microfoane nu a decurs foarte bine este confirmat chiar de fratele său, care a refuzat să îi preia ideile în cel mai recent discurs din Parlament, evitând prevestirile  întunecate ale fostului lider despre un nou armageddon nuclear, iminent după ce Statele Unite ar lansa un atac militar asupra Coreei de Nord sau Iranului. Mulţi experţi au observat că bărbatul cunoscut ca Lider Maximum abia poate înţelege nenumăratele probleme din propria ţară, şi totuşi se zgâieşte la paiul din ochiul vecinului. Reţeta e cunoscută, cu discuţiile sale despre problemele globale de mediu, epuizarea capitalismului ca sistem şi, cel mai recent, predicţiile unui război nuclear. Alţii constată o nemulţumire camuflată în indiferenţa sa aparentă faţă de evenimentele din Cuba. Însă se uită dictonul: Chiar dacă nu critică, dacă Cezar nu aplaudă, lucrurile merg prost. Este de neconceput ca Fidel Castro să fie străin de dorinţa de schimbare ce devorează clasa politică cubaneză; ar fi o naivitate să credem că o aprobă.

Ani de zile, atât de multe vieţi şi slujbe au atârnat de gesturile mâinilor sale, de felul în care îşi ridică sprâncenele sau de ticul urechilor sale. Spectatorii lui Fidel îl găsesc acum imprevizibil, şi mulţi se tem de ce e mai rău, cu opoziţia sa televizată în calea reformelor.

Astfel se explică neliniştea lupilor tineri, care nu vor să alimenteze furia bătrânului comandant, care a împlinit 84 de ani. Adepţii schimbărilor mai profunde se târâie discret prin coridoarele puterii, aşteptând următoarea recidivă.

Între timp, cei îngrijoraţi de supravieţuirea „procesului” sunt alarmaţi că declinul său vizibil pune în pericol mitul Revoluţiei cubaneze, personificat de el însuşi. L-au urcat pe piedestalul istoriei secolului XX, păstrându-i chipul din perioada de maximă glorie. Însă brusca sa reapariţie a scufundat aceste eforturi. A ieşit din nou în faţă, expunându-şi fără jenă infirmităţile şi anunţînd sfârşitul lumii, ca şi cum ar dori să ne convingă că viaţa după el nu ar mai avea sens.

În săptămânile trecute, cel care odinioară era numit Unicul, Calul sau pur şi simplu EL, ni s-a arătat sărăcit de charisma sa cuceritoare. Deşi a mai intrat o dată în fluxul de ştiri, e hotărât: Fidel Castro, din fericire, nu se va mai întoarce vreodată. Articol publicat in Washington Post. (traducere de Alexandru Gabor)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s