Claria, din râuri în canalizare

Fragment dintr-un film documentar de Fabian Archondo şi Fundaţia pentru un nou cinema latino-american

Fiul meu este la vârsta la care ar mânca stâlpii casei dacă nu l-am ţine sub supraveghere. Deschide şi închide uşa de la frigider ca şi cum ar crede că acest mecanism ar produce, doar pentru el, hrană. Apetitul său este atât de insaţiabil şi greu de mulţumit, în toiul lipsurilor şi preţurilor uriaşe, că l-am poreclit Teo, după peştele vorace “La Claria”. Hămeseala sa ne aminteşte de această specie, pe care nişte persoane isteţe au adus-o în ţara noastră pentru a stimula fermele piscicole, devenită acum o pacoste pentru râurile şi lacurile noastre. Desigur, e doar o glumă de familie, pentru că şi adolescentul nostru arţăgos nu poate înfuleca lucrurile care intră în gura acestui peşte umblător.

Gri-albastru, cu o mustaţă mare şi capabil de a supravieţui până la trei zile pe uscat, acest somn african a devenit deja o parte a ţării noastre, şi în mediul urban, şi rural. Unul dintre puţinele animale care pot supravieţui într-un râu poluat ca Almendares, el a reuşit să înlocuiască alte specii, mai gustoase, din frigiderele de la cherhana. Ceea ce a stârnit panică nu este puterea sa de adaptare sau urâţenia sa, ci specificul său extrem de predator. Clarias mănâncă orice în afară de rozătoare şi pui, inclusiv căţeluşi şi orice fel de peşte, broască sau pasăre.

Ca soluţie la lipsa alimentelor din aşa-numita Perioadă Specială, după colapsul Uniunii Sovietice, autorităţile noastre au importat specii străine, grăbind astfel deteriorarea uriaşă a ecosistemului. Aceeaşi iresponsabilitate a dus şi la introducerea speciei tilapia şi linului, dar urmările sunt incalculabil mai dramatice din pricina acestei creaturi întunecate şi alunecoase, ce domneşte astăzi în apele noastre. Fie că se adânceşte în noroi, se iţeşte dintr-o gură de canal în mijlocul oraşului sau se târăşte de-a lungul şoselei, răspândirea sa demonstrează fragilitatea naturii în faţa directivelor ministeriale. Cei care l-au introdus în ţară vor fi doar o amintire, la fel de repede cum dispare o firimitură în gura unui claria, însă nu mă îndoiesc că acest peşte va fi multă vreme cu noi şi după aceea. (traducere de Alexandru Gabor)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s