Nicăieri, dar pretutindeni


Este ora două după-amiaza la Departamentul de Imigraţie şi Străini, pe strada 17, între J şi K. O mulţime de oameni aşteaptă pentru autorizaţia de a pleca din ţară, acea autorizaţie de a călători numită „cardul alb”, deşi i s-ar potrivi mai bine numele „bună purtare”, „cardul libertăţii” sau „biletul de ieşire din închisoare”. Pereţii se decojesc şi un avertisment „atenţie, pericol de prăbuşire” e lipit lângă o vilă imensă in Vedado. Mai multe femei – care au uitat să zâmbească şi să fie plăcute – poartă uniforme militare şi avertizează publicul că trebuie să aştepte în ordine. Din când în când strigă un nume şi persoana chemată se întoarce câteva minute mai târziu, cu o expresie extaziată sau o grimasă reţinută.

În cele din urmă mă cheamă, pentru a-mi spune, a opta oară, că nu am permisiunea de a călători, iar asta numai în ultimii trei ani. Specialişti în deprivarea de ceea ce am putea trăi, experimenta şi cunoaşte peste graniţe, oficialii de la DIE îmi spun că nu am autorizaţia să plec „deocamdată”. Cu acest scurt „nu” – servit aproape cu încântare – pierd şansa de a fi la a 60-lea aniversare a International Press Institute, la prezentarea Internet pentru Nobelul pentru Pace din New York. O ştampilă pe dosarul meu şi am fost obligată să vorbesc la telefon despre activităţile Capitalei Tinerilor Europeni, Torino, să comunic editorului Brûlé că lansarea Cuba Libre la Montreal se va face în lipsa mea. Imigraţia absurdă s-a intercalat între ochii mei şi rafturile pline de la Târgul de Carte de la Frankfurt, între mâinile mele şi antologia de texte ce va apărea la Festivalul de Literatură Nonficţiune din Polonia. Nu voi merge la Târgul de jurnalism de la Ferrara, nici la prezentarea documentarului de la Jequié, Brazilia, cu atât mai puţin să particip la Congress of Women Leading the Millennium, nici în Cuneo la evenimentul Scriitorii Oraşului. Vocea mea nu va fi auzită la LASA, care mi-au trimis o invitaţie oficială şi va trebui să mă bucur din depărtare de apariţia cărţii mele Management and Development of Contents With WordPress.

Au luat tot ce s-a putut lua. Totuşi, mi-au lăsat – ca şi cum ar fi fost o pedeapsă – materialul brut al scriiturii mele, o realitate ce nu m-ar ierta dacă aş fi absentă. (traducere de Alexandru Gabor)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s