Copilul lui Chaplin

Bărbatul în costum jerpelit, cu joben şi pantofi imenşi căra o foaie de geam în spate. Ajutorul lui, un băiat de aproape 5 ani, aruncă cu pietre în geamurile magazinelor şi ale caselor pentru ca geamgiul să-şi poată vinde serviciile clienţilor disperaţi. Împreună, cei doi formau o echipă de supravieţuire, un grup de lucru “emergent”, care abia reuşea să producă necesarul pentru a ţine focul aprins în casele lor. Povestea, descrisă în filmul lui Chaplin din 1921, Copilul, mi-a revenit în minte când citeam lista de activităţi liber-profesioniste publicată în ziarul Granma. Ca un repertoriu de lipsuri şi dependenţe, această enumerare de munci private părea mai degrabă potrivită unui sat feudal şi nu unei ţări a secolului XXI.

Citind-o dintr-o răsuflare – stăpânindu-mi dezgustul – este evident că mai sunt doar puţine ocupaţii legate direct de producţie. Antreprenorii ar trebui să poată avea încredere într-un vânzător en-gros pentru a-şi procura materialele brute, iar posibilitatea accesării unui împrumut bancar abia dacă se menţionează, lipsită oricum de detaliile despre dobânzilor aplicate. Nu se menţionează de asemenea posibilitatea ca un întreprinzător să importe mărfuri direct din afara graniţelor, pentru că acest lucru continuă să fie monopolul absolut al statului. Dintre cele 178 de activităţi eligibile, multe sunt oricum deja întreprinse fără licenţă, aşa că includerea lor în această listă schimbă un singur lucru, creând obligativitatea plătirii taxelor. De aici apare şi scepticismul care însoţeşte anunţurile acestor “relaxări”, menite a lăsa iniţiativa privată să contribuie la rezolvarea problemelor serioase ale economiei noastre.

Care vor fi consecinţele întârzierii aplicării măsurilor necesare? Cetăţenii vor continua să formeze cozi şi mai mari în faţa consulatelor pentru a părăsi ţara sau se vor deda în totalitate acţiunilor ilegale şi sustragerii resurselor. Dacă autorităţile consideră că această bură de schimbări va salva sistemul de la prăbuşirea chiar în faţa ochilor lor, cât încearcă să-l reînnoiască, subestimează cu mult sentimentul de urgenţă care traversează întreaga insulă. O astfel de abordare, a jumătăţilor de măsură aplicate tardiv, slăbeşte şi mai mult situaţia socială şi nimeni nu poate să prevadă cum vor reacţiona “puştii” frustraţi – cei dezavantajaţi de concedierile masive şi de lipsa perspectivelor. Să sperăm că nu vor ajunge să spargă toate geamurile. (traducere de Laura Dănescu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s