Tarará

Încă două săptămâni în tabara de pioneri Tarará şi sora mea şi cu mine ne-am fi  întors acasă, povestind despre scăldatul în ocean. Dar de data asta era diferit, pentru că urma să participăm la o activitate de a prezenta cuiva foarte important că această zonă, cândva cu case private, a devenit acum un loc al delectării pentru copiii muncitorilor. Pe marginea rîului ne ţineam de mîini şi, îmbrăcaţi în costume specifice fiecărei regiuni, am făcut cinci cercuri mari reprezentând continentele. Mi-a revenit să fiu Lituania.

Mama mea a închiriat costumele de la un magazin din strada Galiano – din el nu a rămas decât o conductă care se scurge spre trotuar. Eu purtam o bluză cu mâneci lungi şi o vestă groasă, brodată şi foarte colorată, cu o bentiţă şi ghetre peste pantofi. Îmbrăcămintea era complet nepotrivită pentru soarele arzător din iulie 1984, dar am rămas aşa pentru câteva zile, curioasă faţă de cine ar putea fi distinsul oaspete. În apropiere, câţiva colegi se topeau de căldură, acoperiţi în stilul multicolor şi ceremonios mongol. Liderul fluiera iar noi trebuia să ne întoarcem şi să tăiem iarba, aşteptând să ne vadă distinsul vizitator cum ne răsucim.

În ziua planificată pentru spectacolul nostru de dans al lumii, am descoperit că cineva îmi şterpelise una dintre ghetre iar sora-mea avea primele semne de insolaţie. Am dansat în cerc fără prea mare chef, deşi se zvonea că fratele lui Lider Maximo va veni dintr-o clipă într-alta. Un convoi de maşini sport – trei Alfa Romeo verzi – a trecut podul, peste rîul Tarará. Un minut mai tîrziu ni s-a spus că putem ieşi din formaţie; vizitatorul iminent era deja plecat. Raul Castro, la fel ca în filmul Welcome Mr Marshall, ne-a lăsat pe toţi împopoţonaţi, repetând coregrafia. (traducere de Alexandru Gabor)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s