Bucăţica mea

Cinci decenii de „noi”, de îndoctrinare într-un comportament de tipul ascunzătoarea sau plutonul, şi cu toate astea, azi dimineaţă în parc, un tânăr  spune: „tot ce vreau este să am şi eu bucăţica mea”. A spus asta ca şi cum mărturisea un păcat sau ca şi cum râvnea la ceva de la distanţă ca să-şi satisfacă o dorinţă ascunsă ce va atrage oprobiul public. În timp ce vorbea despre „ambiţiile” lui, îşi folosea mâinile pentru a gesticula ca şi cum ar aduce spre sine vise invizibile, vise numite: „un acoperiş”, „un salariu decent”, „permisiunea de a călători”.

Colectivizarea nu ne-a anulat aspiraţia umană de a avea bucăţica noastră, iar egalitarismul forţat nu a făcut altceva decât să alimenteze dorinţa de a ne diferenţia. (traducere de Laura Dănescu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s