De culoarea muştarului

O serie de acoperişuri, bulevarde şi străzi înguste, reproduse din plastic şi vopsea. Un oraş la scală mică, închis în sala Machetei Havanei din cartierul Miramar. Lentile galbene îţi permit să te plimbi, dintr-o privire, de-a lungul străzilor, după colţuri, urcând micile coline şi de-a lungul serpentinelor ţărmului. Aceeaşi lupă ne ajută să ne delectăm cu domul Capitolului văzut de deasupra sau cu faţada întunecată a castelului El Morro. O machetă în miniatură a oraşului care, din orice clădire înaltă, pare să continue la nesfârşit, captivă într-o replică diminutivală, prinsă în câţiva metri pătraţi de carton.

Ghidul acestui muzeu straniu explică – odată ce-ai intrat – că lucrarea a fost pictată în patru culori diferite: maro pentru construcţiile din perioada colonială; culoarea muştarului pentru clădirile de la 1902 până la 1959; culoarea osului pentru clădirile ridicate în ultimele cinci decenii; şi alb – izbitor şi distant – pentru monumentele şi proiectele viitoare. Toţi vizitatorii şi turiştii ajung să spună acelaşi lucru, “Havana are culoarea muştarului!”. Şi le spun că au dreptate, continuând să le explic câte un detaliu pe ici pe colo.

Da, oraşul meu are culoarea muştarului, picant şi acru, asezonat de vechi şi din ce în ce mai îndepărtat de modernitate. O mostră în mărime naturală unde sunt zile în care unii şi-ar dori să fie – precum Macheta Havanei – de plastic sau de carton doar ca să nu simtă atâta suferinţă. (traducere de Laura Dănescu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s