O nouă rundă de joc

O femeie în vârstă se plimbă de-a lungul străzii Paseo del Prado cu o pancardă agăţată de gât. Era scris de mâna cu cerneală albastră „Apartament în Cerro cu 2 camere” în schimbul a ceva asemănător în Playa. Oamenii au început să vină la ea cu diferite propuneri de schimb de case, oferind chiar şi case într-o ţară unde era interzis să le cumperi sau să le vinzi. Acest gen de oameni au şi intermediari, cunoscuţi sub pseudonimul de „agent de schimb”, tot mai mulţi în condiţiile unei pieţe imobiliare inexistente, în care publicitatea şi vânzările la negru au fost diabolizate.

Dintre toate întrebările pe care mi le adresează elevii mei de la cursul de spaniolă, în timp ce îi învăţ despre oraşul acesta ciudat în care m-am născut, cea mai grea este “Cine locuieşte în anumite case sau în anumite cartiere?”. Iar eu încerc să le explic faptul că într-un asemenea cartier poţi vedea femei care sunt menajere, persoane care locuiesc în case în care nu există nici măcar apă rece. Probabil vei găsi o femeie care locuieşte în ditamai casa în care tavanul stă să cadă şi a cărei grădină este un total haos, toate ierburile fiind crescute peste tot, legumele nemaiavând loc să crească. Între timp, chirurgii au acumulat capital din implantul cu silicon dar nu puteau obţine legal o casă, având în vedere pentru ce le trebuia. Aşadar umila menajera şi doctorul ajung la un consens, nu ţin cont de lege şi decid să facă schimb de case. Însă pentru a obţine asta trebuiau să mituiască 3-4 oficiali de la Institutul caselor. Un an mai târziu, el se bucura de pajiştea sa înflorită iar ea de suma de bani primită în schimb.

Mii de cubanezi îşi propun să facă asemenea schimburi şi răsuflă uşuraţi când citesc articolul 278 din Planul de măsuri al celui de-al Şaselea Congres al Partidului Comunist. După cum scrie acolo, „formele flexibile de schimburi, achiziţionări, vizionări sau chirii de apartamente vor fi acceptate”. Mulţi au interpretat aceste cuvinte ca pe un steag alb al păcii în ceea ce priveşte piaţa neagră a caselor şi cred că le este permis să cumpere sau să vândă o casă. Eu nu sunt convinsă. Nu cred că autorităţile noastre sunt pregătite să accepte distribuirea imediată care ar avea loc în acest oraş şi în toată ţara, dacă acceptă ca oamenii pot decide singuri ce să facă cu proprietăţile lor. La câteva luni după adoptarea acestor măsuri, diferenţele sociale (astăzi ascunse în spatele unei case nevopsite) ar fi şi mai vizibile. Inegalităţile în creştere ar prolifera în ciuda ipocriziei oficiale care încearcă să le ascundă. (traducere de Ana Maria Rusu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s