Sfârşitul cenzurii

În hotel, aşezată pe canapea cu laptopul deschis, urmăream clipirea lentă a led-ului de transmise WiFi, în timp ce mai toţi clienţii din jur se holbau la mine. Îmi spuneam că ar putea fi o zi în care aş încerca să intru pe propriul blog, utilizând un proxi anonim şi păcălind din nou cenzura prin câteva trucuri numai de mine ştiute care, până acum, mi-au satisfăcut accesul la „fructul oprit”. În partea de jos a ecranului sunt anunţată că navighez cu o viteză de 41 kilobiţi/secundă. Glumind cu o prietenă, chiar îi spuneam că ar fi mai bine să ne strângem părul la spate pentru a nu fi amendate pentru depăşire de viteză. Dar, cei drept, drumul îngust pe o singură bandă pare să nu ne afecteze în această după-amiază de februarie liberă. Chiar nu vreau încă o stare de deprimare, deşi accesul la Internet este extrem de limitat din cauza diverselor filtre. Am venit aşadar să verific dacă lunga noapte a cenzurii întunecă în continuare blogul Generaţia Y. Cu un singur click, reuşesc să intru pe site-ul care, din martie 2008, nu a mai putut fi accesat de către public. Sunt uimită să revăd pozele care m-au surprins în camera mea râzând atât de tare încât mi se vedeau până şi plombele din gură.

După trei ani, spaţiul meu privat este din nou accesibil în Cuba.

Nu ştiu care ar putea fi totuşi motivul încetării perioadei de limitare a accesului la Internet, însă pot presupune cu uşurinţă faptul că evenimentul din 2011, celebrarea Expoziţiei Internaţionale Havana Computer Science, a reprezentat o nouă ocazie a puterii de a arăta lumii măsurile de transparenţă şi liberalizare de care noi ne bucurăm aici.

Sau poate pur şi simplu s-a observat în general efectul imediat provocat de orice tentativă de cenzură: faptul că, în urma oricărei măsuri restrictive, sunt atraşi şi mai mulţi internauţi, cyber-poliţia neavând altă soluţie în ultimele luni decât de a opri cenzura. Totul nu ţine decât de o simplă procedură tehnică ce urmează a fi în curând efectuată, aruncând din nou umbre asupra jurnalului meu virtual, timp în care vor avea ocazia de a-l denunţa încă o dată cu voce tare. Momentan, planurile mele se îndreaptă către platformele www.vocescubanas.com şi www.desdecuba.com pentru a le oferi ocazia de a-şi petrece cât mai mult timp cu noi.

Aceasta reprezintă încă o victorie a cetăţenilor asupra demonilor controlului. Am luat în sfârşit ceea ce ne aparţine. Aceste spaţii virtuale sunt ale noastre, iar ei vor trebui să accepte ceea ce nu mai pot nega. (traducere de Robert Sabotici)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s