Agentul 000

Saga agenţilor sub acoperire, a spionilor din structurile grupurilor de opoziţie, departe de a mă nelinişti, m-au făcut să casc. Când unul dintre acei „eroi” este arătat la televiziunea oficială, mă simt de parcă urmăresc un serial de ficţiune, unde personajele sunt actori, scenariul a fost scris de cineva cu talent literar, şi scenele au fost filmate iar şi iar până au părut convingătoare. Strategia poliţiei secrete a fost prea mult promovată pe micile noastre ecrane cubaneze, prea frecvent arătată ca o parte a realităţii noastre cubaneze. Scopul este să ne facă să credem că orice prieten, membru al familiei sau chiar copiii noştri ar putea fi un fel de Mata Hari, pregătiţi să construiască un caz împotriva noastră; să convertească neîncrederea într-un element paralizant.

L-am întâlnit pe Carlos Serpa Maceira o singură dată, când a venit la mine acasă pentru că voia să creeze un blog, şi dorea ca eu să-l ajut în acest demers. S-a întâmplat să ne spună, mie şi lui Reinaldo, că a studiat în Şcoala de Jurnalism la începutul anilor ‘90. L-am întrebat despre câţiva dintre prietenii noştri care au studiat aceeaşi specializare în acei ani şi am fost întâmpinaţi de o confuzie dureroasă. Nu ştia nici măcar unul dintre numele pe care le-am menţionat. Când a plecat, eu şi cu soţul meu am comentat despre amârâtul care inventase o diplomă universitară. Mărturisesc că nu l-am asociat cu Securitatea, dar l-am etichetat cu unul dintre cele mai puternice adjective pe care le folosesc pentru oameni: mincinos patologic.

Doi ani mai târziu, sâmbăta trecută, am primit un scurt mesaj din partea lui Serpa Macier. În doar 90 de caractere cu 4 greşeli de scriere, spunea că trebuie să ne întâlnim urgent sau să-l sun. Nu am făcut niciuna dintre acestea. Era un ultim truc, o momeală disperată  pentru a reuşi să înregistreze o convorbire cu mine care probabil ar fi apărut în programul transmis noaptea trecută.  Faţa sa la televizor nu era o surpriză, încântarea cu care le-a spionat pe Doamnele în Alb şi jurnalistul independent părea patetică. În timp ce genericul serialului rula pe ecran, i-am trimis un scurt mesaj pe telefonul său mobil: „Roma îşi plăteşte trădătorii, dar îi dispreţuieşte”.

Am vrut să spun mai multe, dar are deja suficient, prin  dispreţul primit de la propriul său Cezar, acea instituţie pentru care a lucrat considerându-l nimic mai mult decât un alt „turnător”.(traducere de George Matu).

Nota traducătorului în engleză: Show-ul postului Cubavision transmis pe 26 februarie 2011 – „Pionii imperiului” – poate fi văzut în două părţi, cu subtitrări în engleză, la sfârşitul acestui post, aici. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s