Numele încăpăţânate ale lucrurilor

Nimic nu este cum mi-au spus ei. Strada Salvador Andale, singura strada cu copaci din toată copilăria mea, şi-a schimbat din nou denumirea după nobilul nume Carlos al III-lea. Traversez un oraş rebotezat, deşi pe alocuri se mai zăresc mici semne cu nume ale unor eroi, pe care de altfel nimeni nu le foloseşte. Vechile denumiri reapar chiar şi printre persoane de vârsta mea care nu au fost aici pe vremea când aceştia erau nume publice. În fine, indiferent cât de mult se vorbeşte la ştiri despre sărbătorile din timpul verii ca „festivaluri populare”, noi ne încăpăţânăm să le numim „carnavaluri”. Ceva similar se întâmplă cu sărbătorile din decembrie, pe care funcţionarii şi crainicii le numesc „sărbătorile sfârşitului de an”, dar noi le spunem, de mai bine de un deceniu, „sărbători de Crăciun”.

Adjectivele ne trădează, substantivele ne depăşesc, contrastând cu atitudinea obedientă şi atentă pe care ne o asumăm zilnic. Redenumirea unui lucru a devenit în ziua de azi cel mai uşor mod de a schimba realitatea. Nu mai auzim vocativul compañero („tovarăşe”), ci mai degrabă stigmatizatul señor („domnule”), şi a trecut o veşnicie de când persoana I-a plural nu se mai aplică şi în cazul celor care ne guvernează. Acum sunt doar „ăia” / „ei”, în timp ce, în maternităţi, nimeni nu mai alege pentru noii-născuţi nume din acea descendenţă revoluţionară. Chiar şi evenimentul acela ciudat, denumit oficial „revoluţie”, este denumit între noi cu un pronume demonstrativ. Am renumit întâmplarea „aceasta”, pentru că sunt momente în care nemulţumirea se manifestă prin renunţarea la numele oficiale ale unor situaţii sau prin întoarcerea la denumirile încăpăţânate ale lucrurile, aşa cum erau cândva ştiute. (traducere de Ana Rusu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s