Patul supraetajat

Nu am mai stat împreună într-un pat supraetajat de peste douăzeci de ani. Sora mea prefera să doarmă jos fiindu-i teamă să nu cadă din el în mijlocul nopţii. Eu, mai îndrăzneaţă, mă urcam în paturile înalte şi care scârţâiau ale şcolilor de ţară. Fiind mai tânără, săream pe salteaua ponosită, din care, la fiecare zdruncinătură, se ridica un nor de praf.  Sora mea se plângea că murdăresc pilota cu şosetele mele murdare de la câmpul pe care cultivam tutun. Fiind mai mare şi mai înţelegătoare, nu era deranjată defel că vorbeam în somn toată noaptea.

Două decenii mai târziu eram din nou într-un pat supraetajat, de data aceasta fără a avea mai mult decât o rogojină ca saltea. Sora mea şi cu mine, în paturi suprapuse, într-o celulă întunecată a unei secţii de poliţie din Infanta şi Manglar. După ce în trecut fuseserăm mobilizate în folosul agriculturii, acum eram arestate de agenţii Securităţii, care şi-au petrecut şi ei nopţile în taberele din Gujira, Alquizar, Los Palacios sau Batabano. O femeie din aceeaşi celulă ne-a întrebat de ce suntem prizoniere în timp ce eu mă întindeam pe placajul patului de deasupra. Duhoarea toaletei se simţea peste tot, iar în locul clopoţelului care ne chema la muncă, aveam un ofiţer încruntat care supraveghea intrarea.

Memoria are propriile ei capcane. Acum, când îmi reamintesc de acele hosteluri pline de tineri, ele se contopesc cu imagini ale celulei din Secţia de Poliţie nr. 4 şi seara de 25 februarie 2010. Eu şi sora mea împărţind o cutie de lapte condensat, aruncate brutal într-o sală unde poliţia ne ameninţa şi ne lovea. Eu şi sora mea, în eternele paturi, la fel peste tot, în mijlocul provinciei Pinar del Rio şi într-o bază mlăştinoasă din El Cerro.  Am făcut saltul de la fete adăpostite la femei arestate, de la Micii Pionieri care culegeau bananele şi portocalele la cetăţeni aruncaţi forţat într-un vagon insalubru. Sora mea şi cu mine, două paturi suprapuse. Tremură, vocea ei s-a topit pentru că nu mă mai poate proteja şi apăra.

A trecut un an de când eu şi sora mea am fost victimele arestărilor arbitrare în timp ce mergeam să semnăm o petiţie de condoleanţe pentru moartea lui Orlando Zapata Tamayo. După ce am depus o plângere la Procurorul Militar, Avocatul Poporului, Parlament şi directorul Poliţiei Naţionale, nu am primit niciun răspuns de la aceste instituţii. Mai jos, am ataşat înregistrarea audio pe care am reuşit să o fac cu telefonul mobil.

Nota traducătorului: Aceste clipuri nu conţin alte imagini în afara transcrierii cuvintelor rezultate în urma sunetelor. Chiar şi pentru vorbitorii non-spanioli, transmit cu putere urletele, loviturile şi vocile surorii lui Yoani şi a celorlalţi arestaţi în acea zi în încercarea de a se apăra faţă de un abuz. O traducere în engleză a transcrierii poate fi downloadată de aici. (traducere de Andrei Vlăducu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s