Dago la televizor

După ce îl ajut pe fiul meu la tema despre Decameronul lui Boccaccio, mă apuc să văd un serial la televizor despre un alt tip de suferinţă umană, foarte departe de Italia medievală. Sunt mai mult de 30 de minute de transmisie închegate de concluzii forţate şi “dovezi” şubrede despre relaţia dintre opozanţi – artiştii plastici şi jurnaliştii independenţi – şi puterile străine. Scenariul a fost scris din frică, din tremurul produs în instituţiile cubaneze, responsabili fiind acei indivizi care interacţionează, învaţă şi prosperă dincolo de limitele statului.

Copleşită de plictiseală, brusc văd faţa familiară a lui Dagoberto Valdes, însoţită de o descriere ca “element contrarevoluţionar”. Ţip de bucurie pentru că, lângă poză,  au menţionat revista Coexistenţa, pe care o conduce. Un websurfer ştie bine ce avalanşă de accesări poate urma după atacul unui website la televiziunea naţională, chiar şi într-o ţară cu conectivitatea atât de scăzută precum cea de faţă. Dar dincolo de entuziasmul meu pentru statistici, realizez că prietenul meu trece printr-o umilire publică transmisă la o oră de vârf. Dago este denigrat dur, fără drept la replică, demonizat într-un mod care îi face pe unii dintre colegii mei să mă sune, speriaţi, “Or să îl trimită la închisoare? Poate va fi împuşcat?”. Încerc să îi calmez, disperarea şi neputinţa liderilor noştri de a ţine sub control noile fenomenele informative cetăţeneşti îmi par o primejdie mai mare. Dar nu le spun celor ce mă întreabă cât de îngrijorată sunt, cât de profund de îngrijorată sunt pentru acest om din Pinar del Rio a cărui profesie era odată colectarea frunzelor de palmier.

Când cea mai slabă parte a emisiunii “Motivele Cubei” se încheie, iau telefonul mobil şi trimit nişte tweet-uri. Asta e marea diferenţă, mă întreb în timp ce tastez, dintre campaniile guvernamentale din anii trecuţi şi cele care au loc în mileniul acesta al computerizării şi reţelelor sociale? Acum, o bună parte din compatrioţii mei preferă să se uite la un program tras de la o antenă parabolică ilegală decât să fie îndoctrinaţi de un serial despre agenţi sub acoperire, căpitanii Ministerului de Interne, vorbind suspect de mieros, sau de emisiuni tip reality-show, în care camere ascunse arată ce se întâmplă. Dar în contrast cu anii ’70 şi ’80, Dago acum are un website, un blog şi chiar un cont de Twitter pentru a spune tot ceea ce nu este lăsat să spună ca răspuns pentru calomniile din raportul oficial. El este un cetăţean cu propriul canal de ştiri, având capacitatea de a disemina idei care, în faţa unui astfel de atac, devin principala sa vină şi singura lui protecţie. (traducere de Miruna Spătaru)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s