Şi cei 10% din afecţiune?

Luni, toate casele de schimb din ţară au avut o zi plină. Cel mai aproape de casa mea a avut la deschidere o coadă de aproape 50 de oameni, care s-au revoltat în faţa casierei. Ştirea că a fost restabilită paritatea între peso convertibil cubanez şi dolarul american a fost anunţată la ediţia matinală a buletinul de ştiri. Cu o stânjeneală jurnalistică vizibilă în loc să spună deschis în ce constă schimbarea, crainicii au dat citire rezoluţiei, doar limbaj tehnic şi altele – ca şi cum ar fi fost publicată în Monitorul Oficial. La final puţini ştiau cu certitudine valoarea prezentă a verzişorilor veniţi din nord. Chiar şi aşa, mii de oameni s-au înghesuit la bănci şi chioşcurile de schimb pentru a schimba bani cu chipurile lui Lincoln, Franklin sau Washington.

A fost o zi plină de frustrare deoarece unii s-au hrănit cu iluzia că astfel se va micşora distanţa între „moneda naţională”, în care sunt plătite salariile, şi cealaltă monedă, pesoul convertibil cubanez, cunoscut drept chavito şi indispensabil pentru a acoperi cea mai mare parte a nevoilor noastre. Dar nu, măsura a fost doar de subapreciere a pesoul convertibil cu 8% faţă de dolar. Termenul „paritate” a creat o mare confuzie pentru că clienţii enervaţi cu greu au înţeles că încă se menţine o taxă de 10% la schimb pentru a transforma dolarii în bani lichizi. Astfel guvernul speră să stimuleze trecerea dolarilor în circuitul bancar, continuând să penalizeze dolarii care ajung în ţară prin mijloace private, adesea aduşi de aşa-numiţii „măgăruşi”. Schimbările bancare sunt necesare şi urgente, iar rezoluţia adoptată este o infimă parte din reparaţiile ce se impun unui sistem monetar absurd. Ritmul acestor măsuri este sufocant; lentoarea ne goleşte buzunarele.

Astfel, acum două zile, la coada din faţa casei de schimb din apropiere iritarea era vizibilă şi chiar s-au iscat certuri între cei care aşteptau. Apogeul a fost atins când o bătrână a primit 87 de peso-cenţi pentru fiecare dolar. „Fiul meu trudeşte din greu pentru a trimite aceşti bani şi iată cum se schimbă”, a spus ea. Un activist de partid, care aştepta şi el la rând pentru a preschimba moneda „duşmanului”, i-a răspuns să nu se mai plângă atât de mult, pentru că, la urma urmei era privilegiată, având noroc că primeşte bani din afară. El i-a spus „măcar atât poţi face, să dai 10% ţării, pentru că are nevoie de ei”. Doamna i-a răspuns iute şi atât de clar încât toată lumea nu a mai scos un cuvânt, „Da, e adevărat, primesc ajutor din străinătate, dar în fiecare zi sufăr de dorul copiilor mei. Ţara îmi va oferi cu 10% mai multă afecţiune?” Rândul s-a împrăştiat în câteva minute. (traducere de Alexandru Gabor)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s