După emisiune

Dacă aş fi angajat o agenţie şi un publicitar abil pentru a disemina activitatea blogerilor alternativi, probabil că nu aş fi avut acelaşi succes în semnalarea existenţei noastre, în Cuba, cum a reuşit emisiunea “Războiul Cibernetic” difuzată luni de televiziunea naţională. Rezultatul tangibil a fost contabilizat prin numărul mare de telefoane pe care le-am primit, venite din partea unui număr mare de persoane care au înţeles să-şi arate solidaritatea. Ochelarii mei de soare – la fel de mari ca ochii unei bufniţe – nu mai sunt îndeajuns pentru a mă camufla şi a trece neobservată în oraş. După fiecare câteva sute de metri cineva de pe stradă se apropie de mine pentru a-mi adresa încurajări şi îmbrăţişări călduroase, în genul celor care îţi iau respiraţia.

Ce s-a întâmplat cu această insulă dacă cei care sunt înfieraţi de oficialităţi au devenit aşa de atractivi pentru restul oamenilor? Ce s-a întâmplat cu timpurile în care o campanie negativă a televiziunii naţionale se încheia cu ani şi ani de ostracizare şi defăimare. Când a dispărut ura pentru cei înfieraţi? Jur că nu eram pregătită pentru asta. Îmi închipuiam că la 24 de ore după acest calup de minciuni,  formulate în stilul Big Brother, toţi mă vor evita şi vor trece pe celălalt trotuar când mă vor vedea. Rezultatul în schimb a fost diferit: priviri complice, o bătaie pe umăr, mândria vecinilor care sunt surprinşi de faptul că o femeie tăcută şi fragilă care trăieşte la etajul 14 este în aparenţă inamicul numărul unu – cel puţin săptămâna asta – până să apară următoarea listă de înfieraţi.

Şi nu sunt singura. Aproape toţi blogerii al căror nume apare în imagine împărtăşesc aceeaşi soartă. Vânzătorii din piaţă atunci când le întind un fruct, şoferii de taxi le spun “Astăzi nu trebuie să plătiţi domnule, este din partea casei”. Dacă producătorii emisiunii ar fi luat în calcul o astfel de reacţie la nivelul societăţii, probabil ne-ar fi cenzurat feţele. Dar este destul de târziu. Cuvântul blog este acum în mod ireversibil legat de figurile noastre, asociat cu acţiunile noastre, legat de îngrijorări populare şi sinonim cu acea zonă interzisă a realităţii care devine din ce în ce mai mult admirată. (traducere de Andrei Vlăducu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s