Patru ani, nouă luni şi o viaţă

Chiar în clipa când ai uitat cum să înveţi un bebeluş să meargă, ai dat naştere unui blog. Un site pentru a-l ajuta să articuleze primele cuvinte, să-l prevină asupra pericolelor din viitor şi să araţi lumii că nu te înţelegi prea bine nici tu însăţi. Te-ai gândit că nu mai poţi avea încă un copil, din cauza crizei de apartamente, lipsurilor şi protestului civic, dar tăcut, al uterului gol, dar aşa s-a întâmplat, să te joci cu alchimia kilobiţilor. Naşterea a fost dureroasă şi prelungită, ţinând nu câteva ore, ci patru ani. Odată cu copilul a venit şi o hemoragie de neoprit, care-ţi absoarbe tot timpul şi energia; au apărut aşa-zişi doctori care te-au întrebat: de ce ai ţinut să intri în toată această poveste? După o lăuzie plină de întâmplări, creatura s-a născut prin cezariană, copcile chirurgicale au fost cusute în jurul vieţii tale şi, deşi mai poţi purta bikini, nu ţi se mai permite să intri la cinema, să participi la vreo conferinţă, să călătoreşti în afara ţării sau să părăseşti oraşul fără persecuţia neîncetată a acelor umbre care au apărut odată cu naşterea.

Eşti mama unei entităţi noi şi speciale, într-o societate în care diferenţele sunt interzise. Vrei să explici familiei şi prietenilor că ai fi explodat dacă această fiinţă autonomă – care este blogul tău virtual – nu ar fi ieşit la suprafaţă. Dar mulţi nu te cred. Să pui pe seama uterului autoarea reală a acestei progenituri ar fi acelaşi lucru cu mărturisirea că ei înşişi au avortat de o mie de ori, din teama de a nu avea de suferit în mod public. Trebuie doar să înveleşti bebeluşul, să îl priveşti cum creşte, să te obişnuieşti cu chipul său străbătut de zâmbete şi cicatrice, să îţi asculţi instinctele şi să admiţi că ai dorit dintotdeauna să ai acest vlăstar, căruia i-ai dat naştere.

Într-o bună zi te vei uita cum iese în lume, cuprinsă de neliniştea dacă va supravieţui cinismului de acolo, insultelor şi batjocurii. Dar, în loc să se întoarcă plin de supărare, este însoţit de prieteni noi, de nenumărate bloguri stigmatizate şi demonizate, aparţinând celor ca tine, care nu se pot opri. Astfel, acum copilul-blog împarte feliile din tortul aniversar şi îţi face cu ochiul: i-ai dat naştere, l-ai lăsat să străbată cyberspaţiul, să călătorească în Internet. Dar nici când eşti părintele său nu îi poţi controla viaţa complet. El aparţine deja blogosferei alternative cubaneze şi nu mai are niciun motiv să poarte povara acelor contracţii dureroase, pe care le-ai simţit pe 9 aprilie 2007.(traducere de A.G.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s