You come out of this filth of the starving Joan Manuel Serrat, “Princess”
A fost pregătită pentru succes. Când era copilă, dacă era nevoie, mama lua ochiul prăjit din farfurie şi-l dădea ei, fiindcă toată familia îşi pusese speranţele în ea. Nici măcar nu o lăsau să spele, de teamă să nu i se înăsprească mâinile de la copaie şi leşie. Când şi-a făcut cârlionţi la păr, sora ei a prezis că se va mărita într-o bună zi cu un francez, un spaniol sau un belgian, cineva de viţă nobilă dintr-o monarhie sau din mediul de afaceri. „Toată lumea te va iubi” striga mama ei, cu degete strâmbe de la artrita făcută după jumătate de secol de călcat şi spălat pentru întreaga stradă. Nici măcar nu au lăsat-o să se împrietenească cu cineva din cartier, pentru că ea era rezervată unui potentat care va veni într-o zi şi o va smulge din periferia înghesuită din strada Zania, din ţara aceea aglomerată din Caraibe.
Într-o zi, când abia ieşise din adolescenţă, l-a găsit pe el. Era mult mai în vârstă şi nu venea dintr-o familie bogată, dar avea un paşaport italian. Nici nu îl plăcea fizic, dar când şi-l imagina în Milano nici burta, revărsată de la bere, nu i se părea atât de mare. Mirosul noilor haine pe care i le aducea de fiecare dată când venea în Havana acoperea şi damful de nicotină şi alcool care nu lipsea din gura lui. Acasă familia era încântată. „Copila noastră va trăi în Europa”, spuneau vecinilor, iar maica-sa i-a retezat-o scurt când ea a încercat să-i explice că logodnicul, din când în când, devenea violent şi o bătea. Aşa că au îndemnat-o să încheie actele legale şi să oficializeze căsătoria. În fotografiile de la nuntă arata ca o prinţesă tristă, însă o prinţesă la urma urmei.
Când avionul a aterizat în Italia, pe timpul iernii, el nu mai părea bărbatul amabil care, cu 24 de ore în urmă, îi făgăduise mamei sale că va avea grijă de ea. A dus-o într-un club în aceeaşi noapte, unde trebuia să servească clienţilor lichior şi adesea propriul trup. Luni de zile i-a scris bunicii sale despre parfumurile şi mâncărurile pe care le încercase în noua sa viaţă. A recreat în scrisori şi la telefon o realitate foarte diferită de cea în care trăia. Nici un cuvânt despre extorcare, nici despre soţul care s-a evaporat, lăsând-o în mâinile unui „patron”, faţă de care trebuia să se supună. În suburbiile Havanei toţi o răsfăţau, o făceau fericită şi nu voia să îi dezamăgească. Când poliţia italiană a anihilat reţeaua de prostituate în care fusese prinsă, a trimis rudelor de pe malul celălalt al Atlanticului un scurt mesaj, ca să nu se îngrijoreze – „Nu voi putea suna câteva săptămâni. Plec în vacanţă la Veneţia pentru aniversarea nunţii. Vă iubesc pe toţi, prinţesa voastră”.
Generaţia Y 