Federaţia Femeilor Cubaneze nu se poate reinventa

Ai împlinit şase ani şi deja aştepţi cravata cu sloganul „Pionieri ai comunismului, veţi fi precum Che”. Mai târziu ai început liceul şi automat, fără să te-ntrebe cineva, eşti deja înscrisă în Federaţia Elevilor de Liceu. Timpul nu stă-n loc şi ai crescut, îţi calci cămaşa şi sânii încep, sub uniforma albastră, să devină vizibili. La pubertate eşti deja membră a Comitetului pentru Apărarea Revoluţiei iar apoi eşti înrolată în Federaţia Femeilor Cubaneze. Şedinţe plictisitoare, doamne urmărind să nu ajungi târziu acasă, urechi ciulite pentru a prinde şi trăda orice frază nerespectuoasă ce ţi-a scăpat.

Ţi-au ţinut nenumărate cursuri despre rolul femeii în Revoluţie, dar nici unul nu a oprit mâna soţului tău când te bătea acasă. Eşti doar un număr din lista membrilor şi, nu doar o dată, ai luat banii din cotizaţia Federaţiei Femeilor pentru a ajunge la sfârşitul lunii. Ţi-a fost greu să separi limbajul comunicărilor, pe care le citeai sprinten, de frazele de acasă, încărcate de dezgust. Acum te pricepi de minune să înăbuşi căscatul, urmare a acelor întruniri în care ei cereau „mai mult sacrificiu, mai mult angajament”. Şi, dintr-odată, totul a-nceput să pară fără sens, atât de rupt de realitate, atât de departe de alocaţia ridicolă pe care tatăl copilului tău o trimite, de şeful tău care îţi cere „favoruri” dacă vrei să îţi păstrezi slujba. Îţi dai seama că adevăratul tău discurs este ceea ce a ieşit din vasul pe jumătate gol, precum o gură deschisă, în mijlocul bucătăriei.

În ultimii cinci ani nu ai mai fost membră a Federaţiei Femeilor Cubaneze. Ce rost are o astfel de organizaţie, îţi spui acum, după ce-nţelegi că revendicările privind drepturile femeilor nu pot fi îndeplinite printr-o reprezentare atât de masculină. Noaptea trecută ai auzit la TV că Federaţia doreşte „o nouă direcţie” asupra rolului în societate, apoi îţi simţi stomacul prin mişcările circulare ale mâinilor, priveşti pereţii nevopsiţi ai casei tale şi viaţa ta în moneda naţională. Şi, în ciuda diferenţelor dintre chipul tău natural şi machiajul perfect al celor intervievaţi la ştirile din prime time, deodată te simţi mai liberă. Pentru că reportajul avea un iz de soluţie împotriva moliilor şi tu nu ai, trăieşti cu adevărat pentru prima dată în cei patruzeci de ani, fără „a aparţine” nimănui. (trad. de A.G.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s