Şi clitoris, şi drepturi

Uneori cu intenţii bune – alteori, mai puţin bune – cineva încearcă să-mi reducă la tăcere plângerile despre machismul din ţara mea, spunându-mi „Femeile cubaneze nu o duc atât de rău … cele din unele naţiuni africane, unde sunt supuse la ablaţiune (operaţii de îndepărtare a unui membru), stau mult mai rău”. Ca argument, e o lovitură sub centură, mă doare în pântece, mă pune în legătura cu strigătul unei adolescente neajutorate, mutilată, supusă la acelaşi chin de către propria familie. Dar drepturile femeilor nu ar trebui reduse doar la puterea de a-şi menţine integritatea fizică şi de a-şi apăra capacitatea biologică de a simţi plăcere. Clitorisul nu este singurul lucru pe care îl putem pierde, există o listă lungă de posibilităţi sociale, economice şi politice care ne sunt furate de sub nas. Cum trăiesc într-o ţară unde metodele protestului civic au fost retezate şi demonizate, îndrăznesc să ofer în acest blog o listă de ilegalităţi împotriva femeilor care încă există.

•    Nu ne permit să fondăm organizaţii ale femeilor, unde să ne putem uni şi reprezenta pe noi înşine – grupuri care să nu fie canale de transmisie de la guvernare către cetăţeni, aşa cum se întâmplă, din păcate, cu Federaţia Femeilor Cubaneze.
•    Când vorbesc despre femei în clasa politică, e clar că ele nu au nici un fel de putere reală, ci sunt acolo pentru a îndeplini cote sau sarcini specifice (genului feminin).
•    Stema Federatiei Femeilor Cubaneze (FFC) – singura organizaţie de acest fel permisă de lege – prezintă o siluetă cu o carabină pe umărul ei într-o aluzie clară a mamei ca soldat, a femeii ca piesă a conflictului beligerant născocit de sus.
•    Absenţa din presa naţională a raportărilor despre violenţa domestică nu îi elimină prezenţa reală. Liniştea nu îl opreşte pe agresor să lovească. În paginile ziarelor noastre ar trebui să se găsească şi aceste poveşti de abuz, pentru că altfel nu vom înţelege că avem o problemă serioasă a atacurilor violente, redusă la tăcere între pereţii atâtor cămine.
•    Unde se poate duce o soţie când este lovită de soţul ei? De ce nu există adăposturi sau de ce media nu publică unde se află aceste refugii pentru femei abuzate?
•    Procuratul scutecelor de unică folosinţă este aproape un lux în societatea asta. Majoritatea noilor mame încă trebuie să folosească o bună parte din timpul lor să spele hainele de bebeluş de mână. Orice emancipare are nevoie de o infrastructură materială de libertate, altfel va ramâne în această calitate doar în sloganuri şi motto-uri.
•    Preţurile mari ale tuturor produselor necesare pentru sarcină şi maternitate sunt, de asemenea, un factor ce influenţează rata scăzută a naşterilor. Un pătuţ cu saltea costă echivalentul a 90$ într-un stat în care salariul mediu lunar nu depăşeşte 20$.
•    Pensia alimentară pe care un tată trebuie să o asigure copiilor săi după un divorţ – aşa cum este stipulat în lege – nu trece de echivalentul a 3$ pe lună în multe cazuri, drept urmare o femeie nu poate acoperi costurile pentru creşte copiii.
•    Preţurile extrem de crescute ale mâncării, în raport cu veniturile, ţin femeile cubaneze lipite de cuptoare, timp în care efectuează piruete economice pentru a pune o farfurie cu mâncare pe masă.
•    După atâtea slogane despre emancipare şi egalitate, noi, femeile cubaneze, suntem lăsate cu o zi dublă de muncă şi cu duzini de cerinţe birocratice copleşitoare. E de ajuns să mergi afară pentru a vedea efectele acestei poveri în exces: majoritatea femeilor peste 40 de ani au chipurile amare, nu îşi fac planuri de viitor, nu merg cu prietenele la un bar şi nu au un mod de „evadare” de familiile lor şi de plictiseală.
•    Când o femeie decide să critice guvernul, îi este imediat reamintit că poartă fustă; este acuzată de imoralitate, infidelitate faţă de soţul ei, fiind manipulată de o minte masculină şi este etichetată drept “prostituată”, “arogantă”, “târfă”, oricâte insulte discriminatorii îşi pot imagina.
•    Nu poţi încerca să eliberezi un grup social specific într-o societate constrânsă de lipsa drepturilor. A fi femeie în Cuba zilelor de astăzi înseamnă a suferi aceste lipsuri de două ori.

Pe scurt, vrem să avem şi clitoris, şi drepturi, să simţim plăcere şi să ne exprimăm opiniile, să fim cunoscute pentru fustele noastre dar în special pentru ideile noastre.(traducere de Miruna Spătaru)

Anunțuri

Un gând despre „Şi clitoris, şi drepturi

  1. Situația femeilor nu este grozavă nici la noi. Dincolo de violența domestică și abuzurile de tot felul descrise de Yoani mai sus, la care sunt supuse și femeile din România, am putea adăuga încă una: femeia e privită și considerată la noi de majoritatea bărbaților un obiect cu funcție sexuală, drept pentru care cele mai multe femei tinere încearcă să-și croiască un drum în viață începînd prin a accepta și încuraja o asemenea atitudine. Cu alte cuvinte, în societatea noastră femeia își cîștigă anumite drepturi cu clitorisul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s