Plătind prețul

Nu putem renunţa la plăcerea de a ne lăuda cu reușitele copiilor noștri și cu notele bune pe care le-au luat la un test, când oportunitatea se iveşte. Iunie vine și ne ciocnim cu un vecin sau prieten iar întrebarea obligatorie este: „Cum se descurcă copilul tău studiind pentru examenele finale?” Căldura nu mai este aşa importantă și apatia verii capătă un mister odată cu întrebările: Vor trece sau vor pica? Vor fi promovați în clasa următoare sau nu? Nopți lungi sunt petrecute rezolvând probleme de matematică, profesorii nu pot ține pasul cu atât de mulți elevi, și în afara școlilor, ei afișează listele cu clasamentele. Vortexul sfîrșitului de an ne absoarbe…dar anul acesta există numeroase schimbări.

După testarea unei noi metode educaționale după alta, acum loturi întregi de elevi, instruiți în aceste „laboratoare” de predare, au ajuns la universitate. Mă refer la aceia care, din prima zi de liceu au avut de-a face la tablă cu acei așa-numiți „profesori în curs de dezvoltare”; aceiași adolescenți care, ani de zile, au primit 60% din cursuri prin intermediul unui ecran de televizor. Fiul meu este un bun exemplu în acest sens. El a beneficiat de renunțarea la programul „licee la țară” – vești excelente – dar a suferit din cauza restructurării programului școlar, marcat de  nepotriviri, ore pierdute și slaba pregătire academică a educatorilor. A fost de asemenea afectat de ratele ridicate de abandon din rândurile cadrelor didactice, ale căror salarii rămân la nivelul simbolic, dacă nu ridicol. La asta se adaugă prezența – excesivă și continuă – a unei ideologii care pătrunde chiar și în subiecte și materiale aflate pe cât de departe de spectrul politic, pe cât este posibil.

Aceste vânturi aduc acum adevărate furtuni. Lipsa calității educaționale se lovește de o rigoare crescândă în examenele finale pentru liceu. Rezultatul: școli întregi unde abia sunt capabili să treacă 3 sau 4 studenți; grupuri complete care trebuie să se înghesuie  și să dea testul pentru a doua oară, și uneori chiar pentru a treia oară; părinți pe marginea colapsului nervos când află că „inteligentul” lor copil nici măcar nu știe teorema lui Pitagora. Față de lipsa de control vine mâna fermă; sistemul delirant de învățământ începe să se aşeze. Dar nu vorbim despre numere aici, ci despre tinerii a căror educaţie a fost mult sub ceea ce apare acum la testare. Oameni pentru care voluntariatul și experimentarea școlară s-au dovedit un eşec. (traducere de Adina Cincu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s