A supravieţui

 

Lumina este difuză, camera îngustă, iar murmurul lui Santo Suarez se aude prin pereţi. Pe pat se află o femeie slabă, numai piele şi os, cu mâinile îngheţate şi cu o voce ce abia se aude. Martha Beatriz Roque a intrat în greva foamei acum o săptămână. Am venit la ea imediat ce am auzit, deşi eram presată de treburile vieţii cotidiene; dar chipul ei poartă seninătatea timpului şi a experienţei. Ea este acolo, la fel de fragilă ca o fetiţă, atât de uşoară încât aş putea să o ridic şi să o adorm pe picioarele mele. Mă surprinde claritatea ei, maniera categorică în care îmi explică refuzul de a mânca. Fiecare cuvânt pe care reuşeşte să îl pronunţe cu atâta intensitate – nu pare să vină dintr-un corp atât de slăbit.
Nu credeam că voi mai fi vreodată la căpătâiul unei persoane aflate în greva foamei. Falsul optimism că tot timpul viitor trebuie să fie mai bun, m-a făcut să cred că Guillermo Fariñas, cu coastele sale proeminente şi gura uscată, ar fi ultimul dizident care ar apela la înfometare ca formă de revendicare civică. Dar la doi ani după acele 134 de zile fără mâncare, văd încă o dată stomacurile aplatizate şi culoarea palidă a celor care refuză să mănânce. De data aceasta sunt deja 28 de oameni în întreaga ţară şi motivaţia lor este, încă o dată, neputinţa individului confruntat cu o legalitate mult prea marcată de ideologie. Din cauza lipsei altor căi de a contesta guvernul, intestinele se golesc singure ca metodă de protest şi rebeliune. Din păcate, tot ce ne-au lăsat pentru a ne face auziţi sunt pielea, oasele şi pereţii stomacului.
Înainte de a pleca din casa Marthei Beatriz am sfătuit-o – “trebuie să supravieţuieşti acestui regim, trebuie să rămâi în viaţă”. Şi m-am dus în stradă, învăluită în acea vinovăţie şi în acea responsabilitate pe care ar trebui să le simtă fiecare cubanez în faţa unui eveniment atât de trist. “A supravieţui, a supravieţui” mă tot gândeam când discutam cu familia lui Jorge Vázquez Chaviano, care trebuia să fie eliberat pe 9 septembrie şi a cărui eliberare este cerută de toţi cei intraţi în greva foamei. “A supravieţui, a supravieţui” îmi repetam, la primirea rapoartelor despre deteriorarea fizică a celorlalţi grevişti. “A supravieţui, a supravieţui”, mi-am spus văzând la televizor chipurile celor care, în ţara aceasta, au transformat dezacordul într-un delict şi protestul civic într-o trădare. “A supravieţui, a supravieţui, le vom supravieţui”, mi-am promis. Dar poate că este prea târziu pentru asta. (traducere de Adina Cincu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s