Violenţa împotriva femeilor

Ecourile vocii Julietei Venegas în larga încăpere a Teatrului Naţional. La apogeul carierei, muzica ei coboară în suflet. Sunt într-un fotoliu, pe întuneric, cînd se aud primele note. Privirea îmi este pironită pe scenă. De la casa mea pînă aici am traversat zona La Timba, cu cîini pe la colţuri lătrînd la mine, femei în haine ponosite privind de la ferestre. Am venit aici cu îndoielile mele, progesteronul meu, cu unghiile atît de scurt tăiate încît par mîinile unei adolescente, îmbrăcată în lipsa mea de feminitate, părul meu rebel în faţa clamelor, maternitatea mea, energia mea. Eu sunt eu, cu aceste ovare care semnalează ceasul biologic şi un fiu care oricînd mă poate face bunică… Ar fi bine să mă pregătesc pentru viteza vieţii.
Încerc să prind ritmul cîntecelor lui Venegas, repetînd un refren şi pocnind din degete. Lupta împotriva violenţei domestice în care e implicată mă emoţionează, deşi nu am avut experienţa abuzurilor matrimoniale sau în familie. Dar ştiu bine chipurile încleştate, învineţite şi triste pe care le văd la orice colţ. În lift, la coada pentru autobuz, în acest oraş unde, în ciuda mărimii, dai mereu peste aceleaşi persoane. Privesc în ochii ei, plecaţi în jos de ruşine şi teamă că agresorul ei va descoperi strigătul de ajutor. Dar fiecare centimetru de pe pielea ei, fiecare bucăţică de pe hainele ei spune “Salvează-mă! Scoate-mă de aici!” Văd tînăra îmbrăcată într-o rochiţă strîmtă, cu peştele în urma ei la fiecare pas. O femeie voinică, cu sînii mari de la naşteri multiple, al cărei soţ aruncă farfuria de pe masă urlînd “Asta-i tot ce avem de mîncare?” Secretara care se machiază în faţa oglinzii, gîndindu-se că şeful îi va da la sfîrşitul lunii un kg de pui şi nişte săpun. Balerina care îşi preschimbă grimasa cu un gest de plăcere de la vreun baştan decrepit care îi promite o viaţă mai bună.
Şi mai privesc, între finalul unui cîntec de Julieta Venegas şi începutul altuia, la preşedintele Federaţiei Universitare a Studenţilor (FEU), de la Facultatea de Economie. Aceeaşi persoană care, sîmbăta trecută, în amfiteatrul Manuel Sanguily al Universităţii din Havana le-a urat bun-venit noilor studenţi. Pentru a-i convinge să se înscrie la specialitatea sa, băiatul a zis: “Avem multe activităţi, jocuri caribbeene, petreceri pe plajă la clubul FEU şi desigur… activităţile împotriva Doamnelor în Alb ”. Şi am fost acolo, în auditoriu, încercată de o tristeţe incredibilă pentru acest tînăr, pentru care insulta la adresa femeilor, interdicţia de a părăsi casa, zbieratul tuturor injuriilor la adresa lor este o formă de distracţie. Două zile mai tîrziu, eram în fotoliul Teatrului Naţional, confirmînd că discursul oficial poate incita şi permite barbarismul, invitînd un artist talentat să denunţe violenţa domestică – şi, totodată, zdrobind cîntecul libertăţii pentru atît de multe femei. (traducere de Adina Cincu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s