Interdicţii

museo_arte_modernoCe e diferit? Mirosurile şi temperatura, îmi vin în minte prima dată. Apoi zgomotele, atît de singulare în fiecare spaţiu, cenuşiul cerului de iarnă sau umbra întunecată a apei unui rîu care străbate mare parte din Europa. Ce ar fi, într-adevăr, nou? Mă tot întreb în timp ce gust cîte ceva, strîng mîini pentru prima dată. Muzica, probabil, sunetul unui tramvai ce se opreşte la stop, zăpada strînsă pe marginea trotuarului, florile de primăvară ce se deschid, chiar dacă îngheţul poate reveni. În ce constă ciudăţenia? În clopotele bisericilor ce par în competiţie să anunţe fiecare oră, în anumite case a căror vechime te duce la gîndul că Vechea Havana şi construcţiile ei sunt încă tinere.

Dar nici puzderia de maşini moderne, nici semnalul WiFi care îmi permite să mă conectez la Internet de aproape oriunde nu sunt adevăratele noutăţi pentru mine. Nici măcar chioşcurile pline de ziare, magazinele cu rafturile deschise, cîinele care este tratat ca un lord şi stăpîn al situaţiei la platforma de metrou. Ciudăţenia nu rezidă nici în amabilitatea funcţionarilor, în absenţa aproape completă a cozilor, în figurinele cu fălci şi dinţi ascuţiţi care ies din pereţi, sau în vinul fiebinte băut mai degrabă pentru a încălzi corpul decît pentru a încînta papilele. Niciuna dintre aceste senzaţii, pentru prima dată încercate sau uitate, după mai bine de zece ani fără călătorii, nu semnifică diferenţele dintre Insula pe care o văd acum de la distanţă şi ţările vizitate cu această ocazie.
Contrastul principal constă în graniţa dintre ce este permis şi ce nu. De cînd am coborit din primul avion mă aşteptam ca cineva să se răţoiască la mine, altcineva să iasă şi să mă atenţioneze „Nu, nu poţi face asta”. Aştept privirea gardianului care va veni să îmi spună „Pozele sunt interzise”, poliţistul încruntat care ţipă la mine „Cetăţene! Actele de identitate!”, oficialul care mi se aşază în cale, bombănind „Nu puteţi intra aici”. Dar nu voi întîlni niciunul dintre personajele astea, atît de familiare în Cuba. Aşă că pentru mine marile diferenţe nu au legătură cu pîinea delicioasă, cu seminţe, sau cu friptura aproape scoasă din memorie şi acum revenită în farfuria din faţa mea, sau sunetele unei alte limbi pe care o aud. Nu. Marea diferenţă constă în faptul că nu mă mai simt permanent sub stigmatul nelegiuitului, acel fluierat care te surprinde în timpul unui act clandestin, cu senzaţia continuă că orice aş face sau aş gîndi ar putea fi interzis. (trad. de Adina Cincu)

Anunțuri