Comerciant, acel cuvînt hulit

22 sept  -  1379876591_jovenDacă realitatea s-ar putea personifica, dacă ar putea intra într-un corp, să prindă contur fizic. Dacă o societate ar putea fi reprezentată de o fiinţă, a noastră ar fi aceea a unui adolescent în creştere. Cineva căruia i s-ar prelungi braţele și picioarele, care şi-ar dori să scape de paternalisme şi să devină un adult. Dar acel baiat fără barbă poartă o haină atît de strîmtă, că abia îi permite să respire. Cotidianul nostru e comprimat într-un corset de o legalitate cu interziceri excesive şi de o ideologie expirată și disfuncţională. Aşa aş desena Cuba de astăzi, sub forma unui puber reprimat, asta ar reprezenta contextul în care trăiesc.

Tendinţa guvernamentală nu-şi croieşte drumul spre recunoştinta nevoilor noastre de expansiune economică şi politică. Mai degrabă încearcă să ne preseze în mulaje absurde. Asta e cazul puținelor ocupaţii permise pentru munca pe cont propriu, acel sector care, în orice altă ţară, ar avea calificativul de ‘privat’. În loc să amplifice numărul licenţelor ca să includă multe alte activităţi productive şi servicii, autorităţile pretind să taie din realitate ca să se încadreze în lista celor acceptate. Legea comportîndu-se nu ca un catalizator pentru creativitate şi talent, ci ca un frîu strîns ca să limiteze antreprenoratiul.

Ultimul examplu al acestei contradicţii  stă în operaţiunile împotriva celor ce vînd haine importate, aduse în primul rînd, din Ecuador şi Panama. Potrivit celor spuse de presa oficială, mulţi din aceşti comercianţi lucrează sub licenţa de ‘croitori’ , ceea ce le permite să comercializeze articolele ieşite din propriile maşini de cusut, dar care oferă bluze, pantaloni şi genţi confecţionate. Infractorii sunt pedepsiţi prin confiscarea mărfurilor şi amenzi exorbitante. Inspectorii pretind în felul asta să ne îmbrace realitatea în cămaşi de forţă, detaliate în monitorul oficial.

De ce în loc de atîta persecuţie, nu se autorizează munca ‘comerciantului’. A cumpăra, a transporta şi a revinde articole de mare cerere nu ar trebui să constituie un delict, ci o activitate regulată care ar contribui şi la fisc, prin taxe. A nega această piesa-cheie în mecanismul oricărei societăţi înseamnă a nu înţelege cum se structurează sistemul economiei acesteia. Cadrul legal a unei naţiuni nu constă în condamnarea naivitaţii chioşcurilor, fabricărilor si vînzărilor de churros (dulciuri); ci în stimularea dezvoltării profesionale şi materiale. Atît timp cît guvernul cubanez nu acceptă acest abecedar al dezvoltării, realitatea noastră nu poate decît să-şi prelungească braţele spre ilegalitate şi spre clandestinitate. (traducere de Larisa Sioneriu)

 

Cuvintele mele la Forum 2000

16  sept  -   1379358192_forum20001Bună seara:

Acum mai bine de zece ani, a ajuns pentru prima dată în mîinile mele cartea lui Vaclav Havel, ”Puterea celor lipsiți de putere”. A venit împachetată într-o pagină din ziarul oficial al țării mele, cotidianul Partidului Comunist Cubanez. Învelirea cărților era una dintre multele modalități de a ascunde de ochii informatorilor și ai poliției politice textele suspecte, interzise de guvern. Am citit astfel, clandestin, istorisiri despre Căderea Zidului Berlinului, schimbarea din Cehia și toate celelalte evenimente din Europa de Est. Știam despre toate aceste tranziții, unele mai traumatice, altele cu mai mult succes și mulți dintre noi am visat că această transformare să cuprindă și Insula noastră din Caraibe, victimă a totalitarismului de mai bine de cinci decenii. Tranziția la care aspirăm rămîne să fie edificată. Procesele schimbării nu vin singure, cetățenii sunt cei care trebuie să aprindă scînteia.

Astăzi mă aflu aici, chiar în orașul unde Vaclav Havel s-a născut, acest bărbat care a sintetizat spiritul tranziției cum puțini au reușit. De asemenea, mă întîlnesc cu oameni care au încurajat, au catalizat sau au personificat dorința de schimbare a societăților  lor. Explicația vine din năzuința unor orizonturi cu libertăți mai cuprinzătoare – o trăsătură esențială a naturii umane. Astfel, e complet ciudat și nenatural ca regimurile să încerce să se eternizeze asupra națiunilor, să le imobilizeze, să le confiște dorința de a visa că viitorul va fi mai bun.

Pe vremea lui Vaclav Havel, pentru Lech Walesa și pentru mulți alți disidenți ai regimurilor comuniste, metodele protestului pașnic au fost eficiente: sindicatele și creația artistică au fost folosite ca agenți ai schimbării. Acum tehnologia este cea care ne ajută. De fiecare dată cînd folosesc telefonul mobil pentru a denunța o arestare sau cînd scriu pe blog despre situația dificilă a atîtor familii cubaneze, mă întreb cum ar fi ajutat aceste gadgeturi cu tastaturi și ecrane activiștii din deceniile anterioare. Cît de departe ar fi ajuns vocile și proiectele lor, dacă ar fi avut la dispoziție rețelele sociale și tot cyberspațiul care se deschide astăzi în fața ochilor noștri. Web-ul 2.0 a fost, fără îndoială, un catalizator al spiritului schimbării care sălășluiește în noi.

Astăzi, pentru prima oară la Forum 2000, participă și cîțiva activiști cubanezi. După decenii de izolare a insulei, prin care regimul țării noastre a blocat ieșirea în exterior a multor disidenți, jurnaliști independenți și bloggeri alternativi, am cîștigat această mică bătălie – de a deschide granițele țării. Este o victorie minoră, incompletă, deoarece lipsesc atît de multe. Libertatea cuvîntului, respectul pentru opinia liberă, capacitatea de a alege noi înșine cine ne reprezintă, stoparea acelor acte de ură numite ”marșuri de repudiere”, încă prezente pe străzile din Cuba, puse-n scenă împotriva celor care gîndesc altfel decît ideologia de la putere. Mulți dintre noi simt însă vîntul schimbării în Cuba. O schimbare care are loc într-un mod ireversibil și mai instructiv: una care pornește de la individ, de la conștiința unei națiuni.

În această tranziție se poate remarca influența multora dintre voi. Mulți din cei prezenți, avînd deja experiența libertății, ați descoperit că libertatea nu este capătul drumului, ci apar alte probleme, responsabilități și provocări noi. Voi ați păstrat viu suflul schimbării în societățile voastre, adesea riscîndu-vă numele și viața.

Precum spiritul tranziției ce străbate cartea lui Vaclav Havel, învelită, pentru a fi deghizată, în paginile celui mai osificat și reacționar cotidian oficial imaginat vreodată. Precum acea carte, tranziția poate fi interzisă, cenzurată, maculată de orice cuvînt jegos, amînată și demonizată… însă ea întotdeauna va veni. (traducere de AG)

Omul din fața microfonului

Subtitluri

Acces liber la informații pentru a avea propria mea opinie

Vreau să îmi aleg președintele prin vot direct, nu altfel

Toți cubanezii au aceleași drepturi, indiferent dacă sunt militanți sau disidenți

Puneți capăt blocadei… și BLOCADEI INTERNE

Filtrele au fost în zadar. Multe priviri erau fixate pe monitoarele platoului de comandă, cu mîncărimi la degetele nerăbdătoare să întrerupă semnalul, să închidă sunetul, să omoare o cameră și să schimbe cadrul cu focus înspre mulțime… sau înspre ceruri

Profesioniștii au fost în zadar, deși au fost instruiți în cenzura TV să taie o secvență needitată sau să supraimprime o perdea muzicală, în caz că ceva ”spontan” se spune și nu poate fi difuzat live.

A fost complet în zadar deoarece omul din fața microfonului a luat decizia vieții sale: a reușit să pună onestitatea înaintea carierei artistice.

Robertico Carcásses era la locul potrivit și la timpul potrivit. Nu putea să-i scape această șansă și a spus, pe principala scenă a regimului cubanez, ceea ce mulți dintre noi gîndesc.

Mulțumesc, Bobby, pentru curajul tău, originalitatea ta și pentru că nu ai scăpat această oportunitate cu vocea și arta ta. Mulțumesc!

Nota traducătorului englez:  Carcásses cînta la un concert dedicat eliberării ”Celor cinci cubanezi” (spioni cubanezi reținuți în Statele Unite) pe Scena Anti-imperialistă din Havana, Cuba. (trad. de AG)

Bloc creol

bloque_criollo1

Beto a fost unul dintre ciomagari în augustul lui 1994. Murdar de mortar pe pantoloni, cu cască și o bară de metal în mînă, a îndoit spinarea unora dintre protestarii din revolta de la Maleconazo­­. Pe atunci, lucra într-o echipă de constructori şi simţea că făce parte dintr-o elită. Avea lapte pentru micul dejun, o cameră ce o împărţea cu alţi colegi şi un salariu mai mare decît al unui medic. Anii tinereţii i-a petrecut construind hoteluri, dar acum zece ani, cînd brigada sa a fost dezmembrată, a ajuns șomer. Nu a vrut să se întoarcă în sătucul Banes, unde s-a născut, nici el şi nici mulţi alţii din acea trupă, oricînd capabili fie să ridice un perete, fie să spargă vreun cap.

Multora dintre acelor constructori li s-a permis să se stabilească într-un cartier improvizat în suburbiile Havanei. Au primit ca bonus și permisiunea de a-şi construi locuinţe ”lega y pon”* – adăposturi la periferie, aproape de Calle 100 şi Avenida Rancho Boyeros. O nimica toată după atîta loialitate ideologică. Făra bonusuri sau salarii mari, mulţi dintre acești zidari au fost nevoiţi să supravieţuiască din ce găseau: Beto şi-a făcut un atelier care produce ‘cărămizi creole’. Alţi vecini din cartierul improvizat se ocupă şi ei de  materiale de construcţie: nisip, praf de piatră…cărămizi. Cu noile facilități pentru reparaţiile şi construcţiile pe cont propriu, afacerea ‘agregatelor’ prosperă şi, pe zi ce trece, implică mai mulţi oameni. Productorii, transportatorii, şefii de brigadă şi, la final, bărbaţii care urcă sacii la camion. Un lanţ productiv – în paralel cu Statul –, mai eficient dar şi cu preţuri mai ridicate.

Lui Beto nu îi place să vorbească de trecut. Se plimbă în cămaşa lui găurită printre stivele de blocuri creole, ieşite din mica sa fabrică. Cînd vede că vreunul s-a spart sau că i s-a rupt vreun colţ, strigă angajaţilor să prepare materialul de construcţie pentru mulaje. Ţine în mînă o bară de metal, la fel ca pe 5 august 1994, dar de data asta ca să verifice rezistenţa produsului său. Din cînd în cînd aruncă cîte o privire la căsuţa ridicată la capătul străzii, fără asfalt şi fără canalizare. Pentru prima oară are ceva al lui, ceva ce nu a primit de la nimeni. E un om fără privilegii şi supunere. (traducere de Larisa Sioneriu)

Sindicalism pentru antreprenori

4 aug  -  1375650191_cuentapropistaBiroul Administrației Naționale a Taxelor (ONAT) este deschis și mulți oameni așteaptă încă de dimineață. Un angajat se răstește la oameni îndrumîndu-i spre cozile pentru fiecare procedură, deși în cîteva minute confuzia va reveni și mai abitir. La un birou fără computer, un alt oficial scrie de mînă detaliile fiecărui caz. Peretele din spatele ei este jilav, căldura e insuportabilă și oamenii solicită încontinuu diverse formulare. O instituție care care colectează din taxe milioane de peso anual are mecanismul gripat, lipsită fiind de dotări și cu organizarea la pămînt. Birouri aglomerate, birocrație interminabilă și lipsa informațiilor sunt doar cîteva dintre problemele de rezolvat.

Există însă și alte neajunsuri. Lipsa unor piețe stabile de angro, cu produse diversificate slăbește de asemenea capacitatea sectorului privat. Inspectorii se ocupă mai mult de cafenele, restaurante și alte afaceri autonome. Grevele sau orice altă demonstrație publică cu scopul de a milita pentru reducerea taxelor sunt strict interzise. Se așteaptă ca antreprenorii să contribuie la bugetul public dar nu și să acționeze în spirit civic, în calitate de de cetățeni cu revendicări. Singurul sindicat permis, Sindicatul Central al Muncitorilor din Cuba (CTC), încearcă și el să ne asimileze în structura sa încorsetată. Să plătești cotizația lunară, să participi la congrese unde nu se întîmplă nimic și să faci figurație la paradele de susținere a aceluiași guvern care dă oamenii afară: cam așa văd ei rolul acțiunii noastre colective. De ce nu am pune bazele propriei noastre organizații, una care să nu fie administrată de guvern? O entitate care nu este cureaua de transmisie dintre mai-marii zilei și muncitori, ci opusul său?

Mulți dintre antreprenorii care muncesc pe cont propriu nu consideră, din păcate, că independența salarială și productivitatea trebuie corelate cu independența sindicatului. Mulți se tem că, la cel mai mic semn de a iniția revendicări, autorizațiilor lor vor fi anulate, bașca alte măsuri care vor fi luate împotriva lor. Din acest motiv își înghit limba și acceptă ineficiența ONAT, incapacitatea de a importa materie brută din exterior, excesele inspectorilor și alte piedici. Nu au nici organizații incipiente ale societății civile pentru a prelua solicitările lor și a le reprezenta interesele. Alianța necesară dintre grupurile sociale care au în comun nonconformarea și revendicările mai are de așteptat. Așa că revendicările noastre privind munca sunt în continuare amînate, prinse la mijloc între teama unora și nepăsarea altora. (trad. AG)